Arobs Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă, îl numește pe Ştefan Frangulea în funcția de Chief Financial Officer (CFO). Fostul director financiar al Electrica (EL) își va prelua noul rol începând cu data de 1 aprilie 2026, înlocuindu-l pe Bogdan Ciungradi, al cărui mandat s-a încheiat pe 31 martie.
Cine este Ştefan Frangulea
Ştefan Frangulea are o experiență de 20 de ani în sectoarele financiar-bancar și energetic. El a deținut poziții de top management în instituții precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, BCR și UniCredit. „De-a lungul carierei, a fost implicat în structurarea şi implementarea unor tranzacţii complexe de finanţare, proiecte de investiţii, procese de listare şi operaţiuni de fuziuni şi achiziţii, având experienţă în programe de optimizare a costurilor şi transformare organizaţională”, transmit reprezentanții Arobs.
Obiectivele noului CFO la Arobs
Din noua sa poziție, Frangulea va coordona întreaga strategie financiară a grupului. Responsabilitățile sale includ planificarea și analiza datelor, gestionarea capitalului și susținerea procesului de achiziție a unor noi companii. Un rol cheie va fi integrarea acestora în structura Arobs, alături de întărirea controlului financiar și eficientizarea operațiunilor curente.
Rezultatele financiare ale companiei
Numirea vine într-un context pozitiv pentru compania controlată de antreprenorul Voicu Oprean. Arobs a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 448 de milioane de lei, în creștere cu 8% față de anul precedent. Profitul net a înregistrat o creștere de 50%, ajungând la 32 de milioane de lei. Pentru anul 2026, estimările companiei indică venituri de 552 mii. lei și un profit net de 35 de milioane de lei.
Evoluția pe Bursa de Valori București
Pe piața de capital, Arobs Transilvania Software este evaluată în prezent la circa 700 de milioane de lei. Acțiunile companiei, tranzacționate sub simbolul bursier AROBS, s-au apreciat cu 5% în ultimul an, reflectând încrederea investitorilor.








