De la 1 iulie intră în vigoare majorarea salariului minim la 4.325 lei, într-un context în care autoritățile încearcă să sprijine veniturile mici, dar mută în același timp un cost suplimentar în bugetele companiilor cu productivitate redusă și cu posibilități limitate de a crește prețurile. La acest nivel, costul total pentru angajator ajunge la 4.418 lei, iar datele publicate indică o povară suplimentară de peste 280 de lei pe lună pentru fiecare salariat plătit la minim.
Pentru firme, aceasta este valoarea completă a remunerației factorului muncă. În același timp, avantajul net pentru angajat este redus de scăderea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei. Din acest motiv, pentru mediul de afaceri miza reală nu este doar anunțul privind creșterea salariului minim, ci faptul că, în practică, se majorează costul muncii. În domeniile în care salariul minim este folosit pe scară largă, mai ales în serviciile livrate local și în întreprinderile mici și mijlocii, efectele se văd direct în marje, cash-flow și în capacitatea de a menține personalul.
Radu Nechita, profesor de economie, a explicat pentru Financiarul că noul prag poate fi susținut doar dacă valoarea economică produsă de angajat acoperă integral costul suportat de firmă. În acest caz, munca salariatului trebuie să genereze cel puțin 4.418 lei, adică exact costul total al angajatorului. Potrivit explicației sale, dacă valoarea muncii este sub 4418 lei, angajatorul „cumpără” un serviciu la un preț mai mare decât „face”. El arată că efectele diferă mult în funcție de regiune, domeniu și dimensiunea companiei. În zonele cu activitate economică mai slabă și într-o piață cu clienți cu venituri reduse, firmele au mai puțin spațiu pentru a transfera costurile în prețuri. În astfel de situații apar riscuri precum restrângerea activității, concedierile sau migrarea spre informalitate. Cei mai vulnerabili sunt salariații cu experiență redusă, calificări mai slabe și flexibilitate mai mică.
Datele din piață arată că angajații plătiți cu salariul minim au pierdut aproape 400 de lei din puterea de cumpărare în ultimul an, pe fondul unei inflații de 11%. Raportat la majorarea de 125 de lei invocată în dezbaterea publică, rezultă că avansul nominal nu acoperă scumpirile. Adrian Negrescu, analist, a rezumat astfel această diferență dintre creșterea nominală și puterea reală de cumpărare: „Creşterea salariului minim este ca o ştire la Radio Erevan. În mod real, salariul minim continuă să scadă, nu să crească. De la 1 iulie, cei 125 de lei pe care îi primesc în plus românii se topesc practic în inflaţia de 11%. În termeni reali, în ultimul an, angajaţii plătiţi cu salariul minim au pierdut aproape 400 lei din puterea de cumpărare pe fondul scumpirilor generalizate.”
Pentru companii, presiunea nu se oprește la costul direct. Același analist spune că peste 280 de lei în plus pe lună pentru fiecare angajat plătit la minim reprezintă un efort greu de absorbit într-o perioadă cu vânzări în scădere și blocaje financiare. Variantele rămase sunt toate sensibile: reducerea personalului, plata la negru sau majorarea prețurilor, iar ultima opțiune poate afecta competitivitatea dacă piața nu acceptă scumpirea. În plus, reducerea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei micșorează diferența dintre costul suplimentar suportat de angajator și câștigul net care ajunge efectiv la salariat.
Sorin Spiridon, consultant de business, consideră că măsura era necesară, în condițiile în care România se află printre țările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, iar inflația a tăiat serios din puterea de cumpărare. Totuși, din perspectivă managerială, impactul nu se limitează la cei plătiți exact la minim. În practică, creșterea împinge în sus și salariile aflate imediat peste acest prag, ceea ce duce la compresie salarială și la presiuni pentru recalibrarea grilelor interne. Consultantul atrage atenția și asupra start-up-urilor și firmelor aflate în primii doi ani de activitate, pentru care o creștere rapidă a costurilor fixe poate avea un efect disproporționat.
Radu Nechita mai arată că, atunci când concedierea nu este prima opțiune, angajatorii încearcă să crească productivitatea prin reducerea timpilor morți, norme mai ridicate, sarcini noi sau programare strictă în orele cu cerere maximă. Dacă nici aceste măsuri nu acoperă costul complet al muncii, pot urma renunțarea la angajat, restrângerea activității, închiderea firmei sau înlocuirea muncii cu capital. Pentru firme, după 1 iulie, două repere devin esențiale: ponderea salariaților plătiți la minim în costul total cu personalul și capacitatea de a transfera noile costuri în prețuri, mai ales în serviciile locale, unde clienții au venituri reduse și cererea reacționează mai rapid la scumpiri.
