Fiul cântăreței Anamaria Pop, mesaj emoționant după moartea mamei sale: „Doar pe tine te-am mai avut”

0

Vestea că renumita cântăreață de muzică populară Anamaria Pop a murit la doar 37 de ani a căzut ca un fulger asupra familiei și apropiaților ei. Mașina pe care cântăreața o conducerea s-a izbit grav de un copac, iar ea nu a mai avut nici o șansă de a supraviețui.

Anamaria Pop avea doi copii, pe care îi crescuse de una singură după ce a rămas văduvă, iar în urmă cu doar o săptămână împlinise vârsta de 37 de ani. Familia îndurerată a condus-o pe artistă pe ultimul drum.

Fiul cel mai al cântăreței care a murit în mod tragic în accidentul rutier din județul Maramureș a transmis un mesaj înduioșător pe Facebook, pentru masa sa. Băiatul are 19 ani și este campion la Skanderberg.

„Mamă, am intrat astăzi în casă şi încă ţi-am simţit parfumul cu care te dădeai zi de zi, hainele tale erau aruncate pe pat, iar machiajele erau desfăcute în baie din graba de a ajunge acolo unde te-ai pornit să te duci, aveam sentimentul că TU eşti acasă, dar de fapt te-ai dus acolo unde imi era mie cel mai frica, acolo unde n-ar vrea nimeni să ajungă. Am închis ferestrele, ţi-am luat bluza şi mi-am pus-o la nas doar ca să-ţi mai simt mirosul, după care am început să plâng în hohote! Înainte să pleci te-am pupat, te-am îmbrăţişat, ca de obicei, şi ţi-am spus să ai grijă de tine căci Alexucu te iubeşte, iar dupa o oră să aud că ai avut accident. Nu credeam că ai păţit ceva, dar când am ajuns la faţa locului, poliţistul m-a întrebat „Cine sunteţi dumneavoastră” , la care i-am răspuns „sunt fiul doamnei care a provocat accidentul, am venit să iau ce a rãmas de valoare în maşină”. A luat o gură de aer si mi-a spus „condoleanţe”. Eu credeam că vorbea în necunoştinţă de cauză, nu l-am băgat în seamă, ca după aceea să primesc un val de mesaje de condoleanţe (nici pe ceilalţi nu i-am băgat în seamă), eu încă…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.