O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford a identificat un circuit neuronal distinct, responsabil pentru durerea care persistă după vindecarea unei răni. Descoperirea, publicată în revista Nature, ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente mai precise, care să elimine durerea cronică fără a afecta capacitatea de a simți durerea acută, esențială pentru protecție.
Durerea cronică apare atunci când senzația de durere continuă chiar și după ce cauza inițială, precum o rană sau o inflamație, a dispărut. Spre deosebire de durerea acută, care are rol de avertizare, cea cronică devine o povară și este adesea asociată cu probleme de sănătate mintală și un risc crescut de dependență de medicamente puternice, precum opioidele.
Un traseu neuronal dedicat durerii cronice
Studiul cercetătorilor de la Stanford aduce clarificări importante, dezvăluind un circuit neuronal care susține exclusiv durerea cronică. Acest traseu nu este implicat în percepția durerii acute, normale. Circuitul funcționează ca o buclă care, odată activată, menține semnalul de durere constant în organism.
Traseul pornește din anumite zone ale măduvei spinării, trece prin talamus și cortexul cerebral, ajunge la trunchiul cerebral și apoi revine la măduva spinării. Studiile efectuate pe șoareci au demonstrat că blocarea chimică a acestui circuit a redus sensibilitatea la stimuli ușori, un simptom specific durerii cronice. Animalele nu mai reacționau exagerat la atingere, însă reacțiile la durerea acută au rămas normale. Acest lucru deschide calea către tratamente care să vizeze selectiv durerea cronică.
Cum a fost identificat circuitul
Pentru a înțelege structura complexă a acestui circuit, cercetătorii au folosit tehnici avansate de etichetare genetică. Aceste metode le-au permis să urmărească în detaliu conexiunile neuronilor din medula rostral ventromedială, o componentă a trunchiului cerebral. Astfel, au putut observa întregul traseu al semnalului de durere și modul în care acesta rămâne activ în organism, generând senzația persistentă de durere.
Implicații pentru viitoarele tratamente
Rezultatele studiului schimbă fundamental modul în care este privită durerea cronică. S-a constatat că în creier există două sisteme separate pentru gestionarea durerii. Unul, cunoscut anterior, care implică substanța cenușie periacveductală și medula rostral ventromedială, are rolul de a reduce durerea. Celălalt, nou descoperit, are funcția opusă, de a amplifica și menține semnalele dureroase.
Pentru a confirma rolul acestui circuit, cercetătorii l-au activat artificial la șoareci sănătoși. În urma activării, animalele au dezvoltat o sensibilitate dureroasă care a persistat timp de mai multe săptămâni, confirmând rolul esențial al circuitului în menținerea durerii cronice. Echipa de la Stanford continuă cercetările pentru a identifica modificările moleculare care activează acest circuit. Scopul final este dezvoltarea unor tratamente care să blocheze specific semnalele implicate în durerea cronică.
În paralel, sunt analizate date genetice de la pacienți umani pentru a verifica dacă același mecanism este prezent și la oameni. O întrebare importantă rămâne fără răspuns clar: care este rolul biologic al acestui circuit? O ipoteză este că ar putea fi implicat în modul în care creierul detectează leziunile interne, dar funcția sa exactă nu este încă pe deplin clarificată.
