Coplata pentru servicii medicale private, amânată 5 ani

0

Senatul a aprobat, miercuri, cu 63 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi o abţinere, proiectul iniţiat de Guvern care vizează reforma în domeniul sănătăţii, precum şi concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit unui amendament la proiect, al cărui raport a fost adoptat marţi în Comisia pentru sănătate, coplata pentru servicii medicale prestate de sistemul privat se amână până la 21 aprilie 2025.

„Am decis să abrogăm articolele şi alineatele care se referă la situaţia furnizorilor privaţi. Am prorogat termenul privind introducerea coplăţii de la 2021 la 1 aprilie 2025. Cei care doresc să participe în programele naţionale de sănătate pot să o facă, însă fără să perceapă nişte sume în plus din partea pacienţilor pentru acordarea acestor servicii medicale”, a precizat marţi preşedintele Comisiei pentru sănătate, senatorul Laszlo Attila.

Acesta a adăugat că, dacă ordonanţa ar fi fost respinsă integral, ar fi intrat în vigoare actul normativ de anul trecut şi ar fi existat riscul ca pacienţii să plătească imediat în plus furnizorilor privaţi de servicii medicale.

„Dacă noi am fi respins ordonanţa în integralitatea sa, atunci ar fi intrat în aplicare ordonanţa de anul trecut, adică după ce se pronunţau plenul Senatului, respectiv plenul Camerei Deputaţilor, exista riscul ca ea să intre în vigoare şi de mâine să plătim coplată în anumite situaţii dacă ne adresăm furnizorilor privaţi”, a explicat senatorul.

Se stabileşte un termen de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, cuprinse în Legea nr. 95/2006, care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca aceste servicii să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu case de asigurări de sănătate. Se propune ca termenul să fie 1 aprilie 2021, întrucât noile…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.