Primele cireșe românești din 2026 vor ajunge în piețe cu o întârziere de 7-10 zile și vor avea un preț de pornire de 20-25 de lei pe kilogram. Vremea rece a decalat recoltarea, însă pomicultorii anunță o producție excelentă, după un an 2025 considerat dezastruos.
Specialiștii estimează că primele fructe vor fi disponibile în vestul țării în jurul datei de 15 mai, în timp ce în sud vor apărea abia după 23 mai. Întârzierea este cauzată de iarna prelungită și de temperaturile scăzute din primăvară, care au decalat întregul proces de vegetație.
Calendarul cireșelor în 2026: O întârziere de 7-10 zile
Dr. ing. Marius Roman, fondatorul Pepinierelor Roman, a explicat calendarul estimat pentru acest sezon, subliniind diferențele regionale. Temperaturile mai ridicate din vestul țării permit o coacere mai rapidă, în timp ce zonele din sud, precum județul Ialomița, vor avea fructe disponibile mai târziu.
„Pomii fructiferi, în general, au pornit cu întârziere în vegetație, în mod special, să spunem așa, în partea de sud a țării, în nordul țării. Sunt și excepții, respectiv vestul țării, unde temperaturile au fost mai ridicate și acolo pomii au pornit în vegetație mult mai devreme și cireșele vor apărea un pic mai devreme, să spunem respectiv, în jurul datei de 15 mai pentru soiurile extratimpurii. În cazul zonelor mai reci, unde iarna și-a făcut prezența până aproape de 1 martie, iar luna martie a fost destul de rece, chiar și acum, în prima jumătate a lunii aprilie, soiurile extratimpurii și timpurii vor ajunge la maturitate de recoltat, cu o întârziere de circa 7-10 zile. Estimăm, în cazul nostru, aici, pe județul Ialomița, unde avem plantația Paradisul Cireșelor, celor 12 hectare, deci aproape 20.000 de pomi, că în jurul datei de 23-25 mai se va matura primul soi, cel mai timpuriu soi pe care îl avem în plantația de cireș, respectiv soiul Early Lory. Celelalte, bineînțeles că, undeva după data de 1 iunie, pe tot parcursul lunii iunie, iar dacă nu vor fi temperaturi foarte ridicate, soiurile târzii se pot recolta și consuma, chiar și în prima decadă sau prima jumătate a lunii iulie. Deci, anul acesta, în principiu, nu putem spune la nivel național, dar în marea majoritatea a bazinelor pomicole totul este cu o oarecare întârziere de circa 7-10 zile”, a declarat ing. Marius Roman.
Producție excelentă după un an dezastruos
Spre deosebire de anul 2025, când înghețul târziu a compromis recolta, 2026 se anunță a fi un an foarte bun pentru producția de cireșe. Pornirea întârziată în vegetație a ferit pomii de îngheț, iar iarna geroasă, dar fără temperaturi extreme, a contribuit la menținerea mugurilor floriferi în condiții optime.
„Legat de producție, se anunță un an foarte bun, acum să dea Dumnezeu să nu avem probleme legate de grindină sau alte fenomene meteo severe. Producțiile vor fi bune și pentru că iarna, deși am avut temperaturi scăzute cu zăpadă, nu au fost temperaturi extrem de scăzute încât să pună în pericol viabilitatea mugurilor floriferi, dar, în același timp, a menținut pomii în repaus vegetativ și, așa cum spuneam, ponirea în vegetație a fost întârziată, ceea ce ne-a ajutat foarte mult să scăpăm de înghețurile târzii de primăvară, care, de altfel, au fost destul de puțin prezente decât în anumite regiuni”, explică specialistul.
Producțiile medii estimate se situează între 6 și 10 tone la hectar. În livezile unde se aplică tehnologie modernă, recolta poate ajunge chiar și la 20 de tone la hectar, deși cantitățile foarte mari pot afecta calitatea fructelor.
„În funcție de tipul de cultură, se pot obține producții între 6-8 tone pe hectar și poate chiar și peste 10 tone la hectar. Acum, sigur că există posibilitatea să se obțină chiar și 20 de tone la hectar. Numai că în momentul în care obținem cantități foarte mari, este o problemă privind calitatea. Adică ar trebui hrană din abundență, un sistem de fertilizare bine pus la punct și partea de nutriție pusă la punct în detaliu, dar eu zic că producții care sunt în jur de 10 tone la hectar reprezintă atât calitate și este o producție foarte bună. Deci aș spune că în jur de 10 tone la hectar se poate obține anul acesta în condițiile în care se aplică și o tehnologie adecvată”.
Cât va costa un kilogram de cireșe românești
La începutul sezonului, prețurile vor fi mai ridicate, conform estimărilor. Un kilogram de cireșe se va vinde angro cu 20-25 de lei. Odată cu avansarea sezonului și creșterea ofertei pe piață, prețurile ar trebui să scadă, în special pe parcursul lunii iunie.
„Prețurile vor porni de la 20-25 lei pe kilogram la început de sezon iar pe parcursul lunii iunie cred că vor scădea undeva în jur de 20 de lei pe kilogram și treptat, treptat, poate chiar sub 20 de lei pe kilogram. Dar trebuie să luăm în calcul faptul că eu preconizez aceste prețuri pentru că și puterea de cumpărare a scăzut destul de drastic. Și sperăm că printr-o producție bună, atât noi cât și ceilalți fermieri care muncesc din greu să obțină aceste producții de cireșe și în general și alte fructe, sperăm ca printr-o producție bună să suplinim pierderile pe care le-am avut și cheltuielile pe care le-am avut, de exemplu, anul trecut în care, deși producție nu am avut, cheltuieli s-au făcut aproape la fel ca și cum am fi avut producție”, a menționat ing. Marius Roman.
Evenimentul „Paradisul Cireșelor” revine în Ialomița
După o pauză de un an cauzată de producția foarte slabă din 2025, evenimentul „Paradisul Cireșelor” se va organiza din nou la livada din Coșereni, județul Ialomița. Vizitatorii vor avea ocazia să își culeagă singuri fructele direct din cei aproximativ 20.000 de pomi ai plantației.
„Din luna mai, când se maturează primul soi și până la final, vom organiza diverse evenimente prin care atât preșcolari, școlari, cât și familii pot veni, fie în grupuri organizate, fie pur și simplu în familie, să își recolteze singuri fructe, să deguste și într-un final, să-și achiziționeze cantitatea dorită, recoltată chiar de dânșii. Adică, pe principiul: recoltează singur. Anul trecut după cum știți nu a avut loc acest eveniment atât de îndrăgit pentru că am avut fructe foarte puține pe vârful cireșilor și le-am recoltat noi și le-am vândut la poarta fermei, pentru că era foarte greu să le recoltez, s-au recoltat doar cu platformă de recoltat de pe vârf. Dar anul acesta porțile noastre sunt deschise”, a încheiat specialistul în pomicultură.








