Campania ‘Gripă sau răceală’ se prelungeste cu încă o săptămână

0

Centrul „Sfântul Nectarie” prelungeşte perioada campaniei „Gripă sau răceală” cu încă o săptămână, informează Primăria sectorului 6.

„Pentru a veni în sprijinul copiilor şi al părinţilor din sectorul 6 şi nu numai, Centrul de Sănătate Multifuncţional ‘Sfântul Nectarie’ prelungeşte perioada campaniei ‘Gripă sau răceală’ cu încă o săptămână. Astfel, până în data de 14 februarie, copiii din sectorul 6 pot beneficia de un control medical amănunţit, gratuit, pe bază de programare prealabilă la numerele de telefon: 031.9593 sau 0726.150.250. Totodată, şi copiii care nu domiciliază legal în sectorul 6 pot beneficia de control medical gratuit, decontat prin CASMB, dacă se prezintă cu bilet de trimitere de la medicul de familie”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Campania se derulează prin Cabinetul de pediatrie al Centrului „Sfântul Nectarie” şi are ca scop principal depistarea şi prevenirea extinderii cazurilor de gripă.

În cele două zile de la debutul campaniei, 46 de copii s-au prezentat pentru un control amănunţit la Centrul situat în Bulevardul Uverturii nr. 81. În urma aplicării testului, au fost depistate şapte cazuri de gripă.

Dacă copiii acuză dureri de gât, strănută, au nasul înfundat, nu au poftă de mâncare sau au febră, este bine să fie văzuţi de un medic pediatru pentru a primi un diagnostic şi un tratament corect. Totodată, în cadrul aceluiaşi cabinet de pediatrie se poate realiza, la cerere, testul rapid pentru depistarea prezenţei virusurilor gripale influenza A şi B, acesta fiind un test de screening care presupune recoltarea de secreţii nazale sau faringiene, precizează Primăria sector 6.

De luni, 27 ianuarie, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a implementat un set de măsuri prin care autoritatea locală ajută comunitatea să prevină răspândirea virusului gripal.

Toţi cei 40.000 de elevi şi cele 6.000 de cadre…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.