Arsenie Boca, un fenomen miraculos și în rândul vedetelor. Care sunt celebritățile care s-au rugat părintelui

0

Din ce în ce mai multe persoane se înghesuie să viziteze mormântul lui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop. Circulă o mulțime de zvonuri privind toate minunile săvârșite de acesta, iar spațiul respectiv a devenit un loc de pelerinaj chiar și pentru vedetele noastre cele mai credincioase. Află și tu care sunt celebritățile care au ajuns la Prislop și cum le-a fost schimbată viața.

Care sunt poveștile incredibile ale vedetelor care au ajuns să viziteze mormântul lui Arsenie Boca

În urmă cu doar câțiva ani, Daniel Buzdugan renumit pentru dorința sa de a călători, a avut parte de o întâmplare de-a dreptul miraculoasă, după ce fost la mormântul lui Arsenie Boca. Vedeta a mărturisit absolut toată întâmplarea, cu lux de amănunt.

Am să vă povestesc azi despre o întâmplare, ce a avut loc la câteva ore după ce am fost la Arsenie Boca. Era pe data de 7 ianuarie, anul acesta. Era chiar in ziua de Sf. Ion, o zi geroasă -25 de grade. Fiind foarte frig, la Mănăstirea Prislop nu era prea multă lume. Drumul mi s-a părut de basm. (…) Nimic nu prevestea nenorocirea prin care era să trec…. Se făcuse ora 01.00 şi m-am dus să fac un duş. N-am apucat să intru în cadă pentru că am alunecat pe gresia care era udă. Am căzut din picioare la pământ într-o fracţiune de secunda. În cădere m-am izbit cu capul de cadă şi apoi de gresie. Am ameţit şi am început să văd negru în faţa ochilor, am realizat că ăsta poate fi finalul… Simţeam cum mă lasă puterile. Mă luase frica. Frica de moarte, şi pentru că nu eram pregătit pentru ce va urma. Am început să mă rog încontinuu: «Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul, robul tău Daniel», şi «Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te pentru mine», pânâ mi-am revenit cât de cât. Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplase şi mai ales cât de rapid a fost…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.