Publicitate
Publicitate

Virusul Nipah – News24.ro

 Un virus letal numit Nipah, transmis de lilieci şi care a provocat deja epidemii în rândul oamenilor în Asia de Sud şi Asia de Sud-Est, are un ”potenţial epidemic grav”, au atras atenţia luni specialişti în sănătate publică şi boli infecţioase la nivel mondial, citaţi luni de Reuters.

Virusul, identificat în 1999 în Malaysia şi Singapore, care a provocat epidemii cu rate de mortalitate cuprinse între 40% şi 90% şi s-a răspândit pe mii de kilometri în Bangladesh şi India, nu are încă leac, neexistând medicamente sau vaccinuri împotriva acestuia, au indicat specialiştii.

Vestea asteptata de parinti. Ce ascund emotiile copiilor si cum ii ajutam cu adevarat
RecomandariVestea asteptata de parinti. Ce ascund emotiile copiilor si cum ii ajutam cu adevarat

”Au trecut douăzeci de ani de la descoperirea lui, însă lumea încă nu este dotată în mod adecvat pentru a face faţă ameninţării la adresa sănătăţii la nivel global reprezentată de virusul Nipah”, a declarat Richard Hatchett, director executiv al Coaliţiei pentru Inovaţii în domeniul Pregătirii pentru Epidemii (CEPI), care participă săptămâna aceasta la o conferinţă pe tema Nipah, în Singapore.

CEPI, un parteneriat între specialişti în afecţiuni şi organizaţii publice, private, caritabile şi civile, a fost înfiinţată în 2017 pentru a încerca grăbirea dezvoltării unor vaccinuri împotriva bolii infecţioase nou-apărute şi necunoscute.

Printre primele obiective ale sale se numără Nipah, un virus transmis în principal de anumite tipuri de lilieci şi porci infectaţi, dar şi în mod direct, de la o persoană la alta, precum şi prin alimente contaminate.

Uita de diete. Regula simpla a farfuriei care te ajuta sa mananci echilibrat fara stres
RecomandariUita de diete. Regula simpla a farfuriei care te ajuta sa mananci echilibrat fara stres

În doi ani de la descoperirea sa, Nipah se răspândise în Bangladesh unde a provocat mai multe epidemii din 2001.

Un focar de Nipah din 2018, în Kerala, India, a provocat decesul a 17 persoane.

”Epidemiile de Nipah au fost până în prezent limitate la Asia de Sud şi Asia de Sud-Est, însă virusul are un potenţial epidemic grav, deoarece liliecii frugivori Pteropus care sunt purtători ai virusului se regăsesc în zonele tropicale şi sub-tropicale, unde…

Adevărul despre ce mănâncă românii. Doar 5 din 250 de persoane fac asta la fast food
RecomandariAdevărul despre ce mănâncă românii. Doar 5 din 250 de persoane fac asta la fast food

 

Citeste continuarea AICI