Trusa de urgență din vacanță: ce conține și de ce?

0

Sezonul estival este în plină desfășurare și cu siguranță ne gândim la vacanță, una petrecută în cele mai bune condiții. Indiferent că ne îndreptăm spre munte, mare, străinătate sau explorarea propriei țări, ne dorim ca totul să se desfășoare fără probleme. Cum știm și că neprevăzutul este uneori parte din poveste, ar fi indicat să îl contracarăm pe cât posibil. Așadar, o mică trusă de urgență pentru vacanță te poate salva de la momente neplăcute. Vorbim, desigur, despre cazurile în care nu avem o anumită afecțiune care impune să luăm cu noi și un tratament specific, recomandat de medic. Iată câteva dintre aspectele cărora să le acorzi mai multă atenție în trusa cu medicamente:

Imunitate și energie

Încă dinainte să plecăm de acasă știm care va fi traseul și că se impune să mergem mult pe jos, deci, să avem energie și un sistem imunitar care să colaboreze. Pentru astfel de momente, ai la dispoziție Molekin Imuno, prima soluție care ne vine în minte și care funcționează rapid, pentru energie întreaga zi. Disconfortul asociat lipsei de energie și sistemului imunitar poate să apară când ți-e lumea mai dragă. Dacă tot ești în vacanță, poți să apelezi la bucătăria locală și la fructe și legume din zonă. Așa vei descoperi lucruri noi, în timp ce corpul tău primește vitamine suplimentare, ajutând astfel și suplimentele alimentare.

Digestie și probleme asociate

Ne trezim cu surprize la acest capitol chiar și când suntem acasă și nu mâncăm nimic nou. Dar cu atât mai mult, când suntem în vacanță, ar fi bine să avem la îndemână niște comprimate de Kebene Plus. Este simplu. De obicei, schimbăm ritmul de a mânca, programul și propriu-zis alimentele. Suntem tentați să ne înfruptăm cu fructe de mare, mâncare asiatică și mexicană sau găsim momentul potrivit și pentru o porție de fast-food. Tocmai din acest motiv, este bine să avem ceva destinat și acestei probleme în trusa noastră de medicamente. 

Plasturi, pansamente și dezinfectanți 

În categoria lucrurilor mici, dar vitale pentru vacanță sunt și micii plasturi sau pansamentele care încap cam oriunde. Știm deja cât de tare ne poate strica distracția o bătătură, în timp ce noi avem planificată o zi întreagă de vizite la muzeu. De aceea, micul nostru ajutor poate fi luat după noi, pentru a evita bătăturile incomode și inestetice. O mică zgârietură la plimbările prin natură sau o iritație întâmplătoare sunt și ele mai ușor de tolerat după ce aplici o soluție care să le curețe, ai pansat puțin locul dacă se impune și problema este rezolvată.

Unguente, loțiuni calmante

O piele hidratată se simte bine în vacanță. Consumul de apă ajută din interior, dar este bine să intervenim și din exterior. De aceea, dacă pielea este puțin solicitată, este indicat să îi oferim și crema de corp de care are nevoie, dar și loțiunea calmantă care i se potrivește. Mai ales dacă vorbim de expunere la soare sau la alți factori solicitanți (vânt, apă de mare etc.). În plus, când apare de nicăieri o durere ascuțită, un masaj local cu un unguent eficient rezolvă problema și îți permite să te miști în voie. 

Ai nevoie doar de câteva elemente în trusa de urgență pentru a trece cu brio peste provocările din vacanță. Nu ezita să ceri ajutor specializat dacă este nevoie, dar dacă te ții departe de excese, poți evita acest lucru. În plus, zilele de vacanță aduc de la sine mai multă bucurie și liniște, astfel că sănătatea ta va fi și ea la cote înalte. 

Sursa foto: Shutterstock

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.