Subvenția la motorină blocată de datorii de 4 miliarde de lei în Agricultură

subventie motorina

O propunere a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de a permite fermierilor să cumpere motorină fără acciză și TVA este blocată de disputele din Coaliție. În același timp, ministerul se confruntă cu datorii de peste 4 miliarde de lei, situație ce pune în pericol campania de însămânțări de primăvară.

Propunerea pentru motorină fără TVA și acciză

Ministrul Florin Barbu a lansat recent în dezbatere publică un proiect de OUG care ar oferi fermierilor posibilitatea de a achiziționa motorină subvenționată, cu un plafon de 78 de litri pe hectar, direct de la pompă. Măsura ar elimina TVA-ul și acciza pentru cantitatea respectivă. „Trebuie să luăm decizia aceasta în Guvernul României, iar fermierii să aibă acces direct la pompă, cu aceste certificate prin care achiziționează motorina fără TVA și fără acciză, pentru că este impact zero la bugetul de stat”, a declarat ministrul. Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția că implementarea este dificilă. Directivele europene impun o cotă minimă de TVA de 5%, iar o astfel de facilitate ar necesita modificarea Codului Fiscal, un proces ce nu poate fi realizat printr-o simplă ordonanță de urgență. Mai mult, recuperarea accizelor și a TVA-ului este o atribuție a ANAF, nu a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Reacția premierului și măsurile existente

Premierul Ilie Bolojan a precizat că inițiativa nu a fost discutată în prealabil în cadrul Guvernului. Acesta a acuzat o lipsă de comunicare din partea ministrului Agriculturii. „Fiecare ministru are posibilitatea să mă contacteze zilnic, sau cel puţin o dată pe săptămână, când suntem în şedinţă. Am discutat cu domnul ministru al Agriculturii, era o şedinţă pe grupul de energie, pe componenta de combustibil pe care am avut-o în ultima perioadă, o dată la două-trei zile, pentru a lua deciziile de genul acesta şi am anulat întâlnirea cu o jumătate de oră înainte, cu dânsul. Altădată, nu m-a contactat”, a afirmat Bolojan. Premierul a menționat că, în urma unei analize cerute specialiștilor PNL, s-a confirmat că propunerea este greu de aplicat. În schimb, a amintit de măsurile deja implementate din luna martie pentru a tempera scumpirile la carburanți: „Am luat o primă măsură, stabilind o perioadă în care vom interveni, considerând că trei luni de zile ar fi o perioadă critică în următorul trimestru. Am intervenit pentru a elimina posibilitatea de a specula prețuri, limitând adaosurile la valoarea medie din anul trecut. (…) si, am intervenit pentru a limita exporturile de motorină și de țiței, pentru a reduce cantitatea de biocombustibil care se introduce în benzină, în așa fel încât să reducem prețurile și, foarte important, am prelungit schemele de sprijin pentru transportatori, crescând cota din accize care se decontează de la 0,65 RON la 0,85 RON, deci mai mult de o treime. si, am prelungit schema pentru agricultori.”

Datorii uriașe și plăți întârziate

Pe lângă disputele legate de noile scheme de ajutor, Ministerul Agriculturii se confruntă cu probleme financiare serioase. Ministrul Florin Barbu a recunoscut existența unor datorii de miliarde de lei, acumulate din octombrie până în prezent. „Credeți că la mine e simplu? Că toți cei care au investiții în scheme de stat – porc, pasăre, tot ceea ce înseamnă investiții în procesare – un miliard de euro pe scheme de ajutor de stat, cu lucrări făcute la sistemul de irigații din România? Păi eu, în momentul de față, din octombrie până în prezent, am patru miliarde de lei datorii”, a recunoscut ministrul. Această situație financiară este complicată și de întârzierea adoptării bugetului de stat, cauzată de divergențele privind pachetul de măsuri sociale de 3,4 miliarde de lei propus de PSD.

Atacuri politice pe tema subvențiilor

Tensiunile din Coaliție sunt alimentate și de declarațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, care l-a acuzat pe premier de blocarea soluțiilor propuse de miniștrii social-democrați. „Am făcut şi un apel public către prim-ministru. Acolo se iau deciziile, la nivel guvernamental. Atât ministrul Bogdan Ivan de la Energie, cât şi Florin Barbu, pe zona de agricultură, au venit cu măsuri care să compenseze aceste lucruri. Aştept şi mă rog şi public de domnul prim-ministru să aplice rapid aceste scheme”, declara Grindeanu încă din luna martie. Liderul PSD a insistat că proiectul privind motorina subvenționată nu are impact bugetar și că blocarea acestuia este nejustificată. „Ministrul Florin Barbu a făcut toate demersurile administrative la nivel guvernamental. Nu există nicio justificare economică pentru blocarea acestui proiect, care are impact zero asupra deficitului bugetar. Din cauza acestei incapacități cronice de colaborare, riscăm să avem în câteva luni creșteri explozive ale prețurilor la produsele agroalimentare!”, a mai spus Grindeanu. În prezent, o hotărâre de Guvern deja adoptată prevede rambursarea a aproape 2,7 lei pentru fiecare litru de motorină, însă plățile de la APIA sunt întârziate tot din cauza adoptării cu întârziere a bugetului de stat.