Aproximativ 60.000 de persoane suferă anual un accident vascular cerebral (AVC) în România, o afecțiune care reprezintă a treia cauză de deces la nivel global. Pentru mulți supraviețuitori, una dintre cele mai frecvente și invalidante complicații este spasticitatea, o rigiditate musculară care poate fi însă ținută sub control dacă este recunoscută la timp.
Ce este spasticitatea post-AVC
Spasticitatea se manifestă prin rigiditate musculară și contracții involuntare, care pot bloca membrele în poziții anormale. Deseori, brațul rămâne flexat și apropiat de corp, în timp ce piciorul își modifică poziția. Mecanismul este explicat de prof. univ. dr. Mădălina Iliescu, președintele Societății Române de Reabilitare Medicală și medic primar la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. „Spasticitatea apare ca urmare a lezării căilor nervoase care controlează mișcarea voluntară. Creierul nu mai poate regla corect reflexele musculare, iar mușchii devin hiperactivi. Este o consecință neurologică directă a accidentului vascular cerebral”.
Cifrele din spatele diagnosticului
Datele medicale arată o realitate îngrijorătoare. Între 17% și 25% dintre pacienți pot prezenta primele semne de spasticitate chiar în primele săptămâni după un AVC. Procentul crește semnificativ în primul an de la evenimentul vascular, ajungând la aproximativ 38-40%. Simptomele nu sunt întotdeauna evidente imediat. Rigiditatea se instalează treptat și poate fi ușor confundată cu simpla slăbiciune musculară, ceea ce întârzie diagnosticul și intervenția corectă.
De ce este crucială intervenția rapidă
Impactul spasticității asupra vieții de zi cu zi este major, iar timpul joacă un rol esențial în recuperare. Activități banale, precum îmbrăcatul sau igiena personală, devin o adevărată provocare. „Impactul asupra vieții cotidiene este major. Activități simple precum îmbrăcatul, igiena personală sau mersul pot deveni dificile sau imposibile. În lipsa tratamentului, mușchii și tendoanele încep să se scurteze, iar articulațiile se rigidizează. De aceea, intervenția timpurie este crucială. În primele luni după apariția spasticității, țesuturile sunt încă maleabile. Dacă întârziem tratamentul, pot apărea contracturi permanente, iar recuperarea devine mult mai dificilă”, subliniază prof. univ. dr. Mădălina Iliescu.
Soluții de tratament și recuperare
Tratamentul pentru spasticitate este complex și trebuie adaptat fiecărui pacient. Acesta include programe intensive de kinetoterapie, exerciții de mobilizare și terapie ocupațională. În anumite situații, se poate apela la tratament medicamentos sau la injecții locale, inclusiv cu toxină botulinică, pentru a reduce hiperactivitatea musculară. Obiectivul principal nu este doar diminuarea rigidității, ci și recâștigarea independenței și prevenirea complicațiilor pe termen lung, cum ar fi deformările articulare sau durerea cronică. Medicii insistă ca pacienții și aparținătorii să solicite ajutor specializat imediat ce observă primele semne ale afecțiunii.
