Senioarele industriei: O istorie a top-modelelor secolului trecut
Industria modei mereu a aspirat să prezinte perfecțiune, atât prin haine, dar mai ales prin intermediul celor ce le poartă. Astfel, chiar dacă de-a lungul timpului au fost puține cele care au reușit să se muleze pe cerințele drastice ale caselor high fashion și să reziste industriei, acelea au reușit să scrie istorie. Nume precum Cindy Crawford sau Gisele Bündchen sunt relevante încă și în ziua de azi, la aproape 30 de ani de la lansarea lor în domeniu.
O istorie a top-modelelor secolului trecut
Cindy Crawford
Este mijlocul anilor ’80, iar Cindy este una dintre cele mai importante fețe în fashion. Un bilanț făcut în 1998 arată că modelul a avut peste 500 de apariții atât pe coperțile prestigioaselor publicații de profil, cât și pe catwalk-urile și în campaniile caselor precum Chanel, Versace, Christian Dior, Dolce & Gabbana, DKNY și Valentino. Michael Kors a spus despre ea că „a schimbat standardele frumuseții americane”.
La începutul anilor 2000, Crawford a anunțat retragerea din sfera modelingului, însă a continuat să aibă apariții sporadice pe coperțile revistelor. Și-a creat propria sa linie de beauty în colaborare cu Jean-Louis Sabagh, numită „Meaningful Beauty”.
Ea are doi copii, Presley (19) și Kaia (17), care i-au moștenit vocația, astfel încât amândoi sunt acum în industria modelingului.
Linda Evangelista
Originară din Ontario, Canada, modelul și-a început cariera odată cu mutările sale la New York, apoi Paris. La 19 ani ea apărea deja pe coperta „L’Officiel”, pentru ca un an mai târziu să înceapă colaborarea cu Karl Lagerfeld, devenind muza lui. Designerul a spus despre Linda că „nu există model în lume mai profesionist decât ea”. Ulterior, a devenit și muza lui Gianni Versace, cu care a început să lucreze în 1987. Pe lângă cei doi, modelul a lucrat pentru Valentino, YSL, Azzedine Alaïa, Oscar de la Renta, Giorgio Armani,…
Citeste continuarea AICI