România riscă să piardă peste 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza a nouă jaloane considerate problematice. Premierul Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă luni, 27 aprilie, subliniind că aproximativ 10 miliarde de euro trebuie atrași până în luna august, iar situația actuală blochează fonduri esențiale.
Miza uriașă: Autostrăzi, școli și spitale finanțate din PNRR
Fondurile europene reprezintă motorul principal al investițiilor publice din țară. Premierul a subliniat că sumele sunt direcționate către proiecte majore de infrastructură, precum Autostrada Moldovei, modernizarea și construcția de școli și spitale, electrificarea căilor ferate și reabilitarea clădirilor publice. Pentru a încasa acești bani, România s-a angajat să implementeze o serie de reforme. „Accesarea fondurilor europene este vitală pentru dezvoltarea României”, a transmis premierul Bolojan. Până în vară, autoritățile trebuie să finalizeze zeci de astfel de obiective, fiecare având un impact direct asupra miliardelor primite.
Un test de responsabilitate pentru clasa politică
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a identificat nouă jaloane majore, de care depind sume colosale. Pentru îndeplinirea lor este necesară adoptarea a nouă acte normative care vizează domenii sensibile, de la fiscalitate și energie, până la salarizarea din sectorul public. Premierul a detaliat întreaga situație. „Accesarea fondurilor europene este vitală pentru dezvoltarea României. Cele 10 miliarde de euro din programul PNRR, care trebuie accesate până în august, reprezintă o treime din totalul investițiilor publice. Ce se finanțează din acești bani O bună parte a construcției de autostrăzi (Autostrada Moldovei, de exemplu), de școli și spitale, lucrări de electrificare a căilor ferate și reabilitarea clădirilor publice. Sunt lucrări care schimbă fața localităților și contribuie la dezvoltarea regiunilor. Pentru a încasa acești bani europeni, ne-am angajat să facem reforme și să îndeplinim anumite condiții, așa-numitele jaloane. Până în vară mai avem câteva zeci de jaloane de îndeplinit. Fiecare înseamnă bani: îi primim dacă îndeplinim jaloanele sau îi pierdem dacă nu le atingem. Ministerul Proiectelor Europene a inventariat cele mai importante 9 jaloane, de care depind peste 7 miliarde de euro, de care vom avea nevoie pentru a putea termina lucrările de investiții. Cum atingem jaloanele Trebuie să aprobăm 9 legi care vor reglementa diferite domenii, așa cum sunt descrise mai jos, de la salarizarea în sectorul public și până la aspecte fiscale sau din energie. Votarea celor 9 legi va fi, dincolo de dispute și abordări diferite, un test de responsabilitate pentru clasa politică din România. Accesarea fondurilor europene, prin îndeplinirea jaloanelor și definitivarea investițiilor, derularea plăților către beneficiari, terminarea lucrărilor și recepția acestora sunt prioritățile Guvernului în perioada următoare.”
Cele 9 jaloane care blochează peste 7 miliarde de euro
Lista publicată de premier arată probleme în domenii cheie ale statului. Iată care sunt principalele blocaje și penalizările financiare aferente fiecăruia:
- Jalonul 431 (Integritate): Vizează actualizarea cadrului juridic privind integritatea în funcția publică. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 509 (Energie regenerabilă): Se referă la crearea unui cadru pentru utilizarea terenurilor de stat pentru investiții în surse regenerabile. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 315 (Urbanism): Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Penalizare: 972 milioane euro.
- Jalonul 119a (Decarbonizare): Scoaterea din operare a 710 MW capacitate de producție pe bază de cărbune. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 128 (Încălzire): Introducerea de măsuri de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 197 (ANAF): Reforma structurală a ANAF și legislație pentru sistemul de bonus-malus al inspectorilor. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 4 (Apele Române): Reconfigurarea mecanismului economic al ANAR. Penalizare: 972 milioane euro.
- Jalonul 420 (Salarizare publică): Intrarea în vigoare a noului cadru juridic privind remunerarea angajaților din sectorul public. Penalizare: 771 milioane euro.
- Jalonul 442 (Guvernanță corporativă): Reducerea numirilor interimare în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Penalizare: 771 milioane euro.








