Tulburarea obsesiv-compulsivă legată de relații, cunoscută ca ROCD, este o formă de TOC care poate apărea chiar și într-un cuplu sănătos. Ea se manifestă prin îndoieli apăsătoare legate de partener și de relație, de tipul: îl plac suficient, este relația potrivită, de ce nu simt mereu aceeași siguranță? Efectul imediat este o oboseală emoțională constantă.
Cameron Murphey, Terapeut de Căsătorie și Familie Licențiat, LMFT, atrage atenția că persoanele care se confruntă cu această problemă „experiențează îndoieli cu privire la relația lor ore întregi în fiecare zi”. Tocmai această repetitivitate face diferența. Îndoiala poate exista în orice relație, însă în ROCD intensitatea este mai mare, iar gândurile ajung să consume o mare parte din zi, aducând confuzie, epuizare și neliniște.
Murphey explică și mecanismul prin care anxietatea ajunge să preia controlul în cuplu. „Cineva cu ROCD va analiza constant cum se simte când este în preajma partenerului său.” În timp, această evaluare permanentă devine copleșitoare. „Este ca și cum ar ține un microscop pe fiecare senzație și sentiment pe care le au, de parcă acele sentimente le-ar spune dacă ar trebui să rămână sau să plece.” Astfel, emoțiile nu mai sunt lăsate să existe firesc, cu variațiile lor normale, ci sunt monitorizate obsesiv.
Potrivit informațiilor publicate de Lyla, un simptom des întâlnit este căutarea excesivă de reasigurare. Persoana afectată simte nevoia să afle în mod repetat dacă își iubește partenerul suficient, dacă atracția este destul de puternică sau dacă relația este „cea bună”. Deși reasigurarea calmează pe moment anxietatea, pe termen lung o menține și alimentează nevoia unei noi confirmări.
Un alt comportament cu efecte negative este impulsul de a spune partenerului toate îndoielile, din dorința de a rămâne onest. Murphey explică: „A fi incert cu privire la relația ta se poate simți ca un secret masiv, iar cineva cu ROCD ar putea simți că trebuie să-i spună partenerului său dacă vrea să rămână onest.” În realitate, efectul asupra celuilalt poate fi serios, pentru că ajunge să creadă că greșește sau că relația se destramă din vina lui. Terapeutul precizează că expunerea îndoielilor de către persoana cu ROCD „aproape întotdeauna ajunge să-l rănească pe celălalt”.
Printre semne se mai numără și hiperfixarea pe presupusele „defecte” ale partenerului, comparațiile constante cu alte relații și nevoia continuă de a verifica dacă alegerea făcută este corectă. Diferența dintre îndoiala firească și ROCD stă în cât de mult spațiu ocupă aceste stări în viața de zi cu zi. În cazul îndoielilor obișnuite, întrebările vin și pleacă. În ROCD, ele persistă ore la rând și îi fac pe oameni să se simtă „epuizate și confuze”.
Ca prim pas, Murphey recomandă să nu mai tratați fiecare emoție ca pe o dovadă decisivă despre viitorul relației. El spune: „În schimb, amână să încerci să-ți dai seama de ceva. Dă-ți timp și spațiu să cunoști cealaltă persoană. Acceptă să nu știi răspunsurile. Bucură-te să înveți despre cealaltă persoană. Descoperă cum este să petreci timp cu ea.” Ideea este mutarea atenției de la analiză la experiența reală a relației.
Murphey subliniază și importanța răbdării: „Când faci asta, lași relația să te învețe ce trebuie să știi.” Tot el completează: „Timpul îți va da răspunsul dacă vrei să-ți asumi un angajament mai profund față de această persoană, dacă îl lași.” În zilele în care apare impulsul de a testa sentimentele sau de a cere reasigurare, un pas util este să vă întrebați dacă există o problemă concretă în cuplu sau dacă încercați doar să scăpați rapid de anxietate. În locul unei analize fără sfârșit, relația are nevoie uneori doar de timp trăit împreună, fără teste și fără verdicte pripite.
