Prezentatoarea TV Simona Gherghe a publicat un review detaliat după o vizită cu familia la Disneyland Paris, dezvăluind o realitate cu cozi de până la 80 de minute și costuri de 40 de euro de persoană pentru o singură atracție. Experiența a fost împărtășită online, la scurt timp după ce vedeta a marcat 24 de ani de carieră în televiziune.
24 de ani de televiziune, sărbătoriți în familie
Chiar în timpul acestei escapade, Simona Gherghe a atins un prag important în carieră, pe care l-a marcat cu un mesaj pentru urmăritorii săi. „Acum fix 24 de ani, pe 15 aprilie 2002, la ora 13.00, debutam la Observator. De 24 de ani neîntrerupți la Antena 1. Mulțumesc că încă mă primiți în casele voastre”, a scris ea pe Instagram. Imediat după, a urmat analiza vizitei la parcul de distracții, o decizie pe care a explicat-o în detaliu. „Disneyland Paris. Review sincer, după două zile petrecute acolo. Am amânat cât s-a putut momentul în care să mergem cu toții în vestitul parc de distracții. Fuseserăm acum aproape doi ani în PortAventura și știam efectul hiperstimulant al acestor locuri asupra creierelor copiilor”, a precizat prezentatoarea.
„Tărâmul așteptării” cu prețuri piperate
Odată ajunși în parc, realitatea s-a dovedit a fi dominată de aglomerație și timpi mari de așteptare. „Aglomerația! Bine ați venit pe tărâmul așteptării: peste tot sunt cozi. La activități, la popcorn, la apă, la baie.” Așteptarea constantă este dificilă pentru adulți, dar mai ales pentru cei mici. „Tu ca tu, dar pentru copii, asta e o corvoadă”, mărturisește ea. Pentru cele mai populare atracții, timpii de așteptare pot fi descurajanți. „La atracțiile importante se stă câte 60-80 de minute.” Parcul oferă o soluție pentru a scurta cozile, însă costurile sunt ridicate. „Parcul îți dă posibilitatea să iei un Premier Access, dar uneori aștepți și cu acesta. Și da, e scump. La atracțiile importante, cum ar fi nou-deschisul Frozen, e cam 40 de euro de persoană. La altele, de la 5 euro de om, până la 15-20 de euro. Înmulțește cu câți sunteți și vezi ce rezultă.” Nici măcar cazarea la un hotel din parc, care oferă acces cu o oră mai devreme („magic hour”), nu a eliminat complet așteptarea. „Noi am ales să mergem la Frozen, unde am așteptat (chiar și cu magic hour) 50 de minute”, a adăugat prezentatoarea.
Consumerism la fiecare pas
Un alt aspect reliefat de Simona Gherghe a fost presiunea constantă de a cumpăra produse. „Consumerismul! Peste tot sunt magazine cu suveniruri, la fiecare atracție importantă (Frozen, Peter Pan, StarWars), te întâmpină la ieșire, practic pe acolo e ieșirea, standuri cu suveniruri din filme și povești. Greu de rezistat, greu și pentru bugetele familiilor.” Soluția propusă de ea pentru a gestiona situația este stabilirea unor reguli clare. „Aici trebuie să pui limite ferme: ceva mic, cât să încapă într-o gentuță.”
Magia care te face să plângi
În ciuda oboselii și a costurilor, experiența a oferit și momente de neuitat. „E un parc al poveștilor, mai puțin al adrenalinei. Vezi peste tot mici Else sau Ane, îmbrăcate adorabil în costumele personajelor”, a povestit Simona. Familia a avut și câteva atracții favorite, printre care „Frozen, Big Thunder Storm, Ratatouille, StarWars, the final Adventures.” Punctul culminant al vizitei a fost spectacolul de la finalul zilei, programat la ora 22:40. Deși epuizarea era mare, efortul de a rămâne a meritat. „A fost spectaculos, realmente, show-ul final. Nu regretăm că am așteptat. Știu, e extrem de dificil să reziste copiii până la ora 22.40, dar e WOW! Ca să vă imaginați, Vlad a plâns de emoție. Și eu! (Suntem sensibilii familiei).”
Bilanțul final: scump, dar cu amintiri pe viață
La finalul celor două zile, bilanțul este unul complex. Pe de o parte, experiența este solicitantă financiar. „E o experiență scumpă. Pe lângă biletele în sine, totul este overpriced, de la mâncare, apă, la suveniruri. Deci așteaptă-te să cheltui mai mult decât ai planificat.” Pe de altă parte, amintirile create compensează eforturile. „Dar la final rămâi cu magia. Știu că pare șablon, însă spectacolul de la ora 22.40 chiar așa se termină: magia e, de fapt, în sufletele noastre. Și mai rămâi și cu amintiri pe viață.”








