Quentin Tarantino s-a însurat cu o cântăreață din Israel, cu 20 de ani mai tânără

Tarantino, în vârstă de 55 de ani, s-a căsătorit cu Pick (35 ani), în cadrul unei ceremonii intime, la Los Angeles.

Regizorul de la Hollywood și Daniella s-au cunoscut în anul 2009, în timp ce el își promova filmul „Inglorious Basterds”, ce l-a avut în rol principal pe Brad Pitt.

Cei doi au avut o relație cu suișuri și coborâșuri înainte ca Tarantino să lanseze marea întrebare vara trecută.

Regizorul Quentin Tarantino scrie un roman despre un veteran din Al Doilea Război Mondial
RecomandariRegizorul Quentin Tarantino scrie un roman despre un veteran din Al Doilea Război Mondial

Aceasta este prima căsătorie a lui Quentin Tarantino, după ce, înainte, el a declarat că munca este principala sa prioritate.

În urma cererii în căsătorie, Daniella a scris pe Instagram: „Vă mulțumesc pentru toată dragostea voastră. Suntem entuziasmați și fericiți să ne celebrăm logodna aici în Israel. Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune. Ne simțim cu adevărat binecuvântați”.

Deși cuplul a fost rezervat în privința poveștii lor de dragoste, Daniella a postat o serie de fotografii de la petrecerea burlăcițelor.

Daniella și Quentin Tarantino așteaptă primul copil împreună
RecomandariDaniella și Quentin Tarantino așteaptă primul copil împreună

Sursă foto: Northfoto

 

Citeste continuarea AICI

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Comentariul va fi vizibil dupa aprobare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.