„Am divorțat de comun acord acum aproape jumătate de an. Suntem și vom fi prieteni toată viața, avem două fete minunate pe care le vom crește așa cum am fi făcut-o și dacă eram împreună. Este o despărțire de comun acord, printr-un divorț amiabil, în urma unei decizii îndelung cântărite și asumate. Nu e nimic dramatic sau tragic și ne leagă, în continuare, sentimente de prietenie și respect prin prisma celor 14 ani petrecuți împreună și a celor doi copii minunați, care reprezintă focusul nostru și de acum înainte”, a spus Mihai Gruia, potrivit Cancan.ro.
Cei doi s-au căsătorit în 2008, iar în 2014, Laura a adus-o pe lume pe micuța Natalia și, peste câteva luni, au adoptat-o pe Ana, care atunci avea doi ani.
„Momentele petrecute în familie sunt cele mai importante pentru mine. Viaţa noastră s-a schimbat de când au apărut copiii în ea, ne-am dorit foarte mult acest lucru şi abia acum suntem cu adevărat împliniţi. Am simţit că Ana este copilul nostru de când am văzut-o prima oară. Relaţia dintre ele este extraordinară şi suntem foarte fericiţi din acest punct de vedere”, a mai declarat artistul.
CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Cum a aflat Dana Războiu adevărul despre Moș Crăciun: „Am văzut o doamnă pe o scară cum împodobea un brad’
…
Citeste continuarea AICI








