Prima imagine cu Psalm West, al patrulea copil al lui Kim Kardashian

0

Kim Kardashian și Kanye West au devenit părinți pentru a patra oară, prin intermediul unei mame surogat, aceeași metodă folosită pentru nașterea lui Chicago.

Kim Kardashian a fost cea care a anunțat vestea, prin intermediul unei postări pe Twitter: „El este aici și este perfect!” Ulterior, starul a adaugat „De asemenea, el este geamănul lui Chicago, lol. Sunt sigură că se va schimba mult, însă în acest moment arată exact ca ea”. Starul nu a dezvăluit ce nume a ales pentru băiețel, dar reprezentantul lui Kim a precizat pentry Page Six că băiețelul s-a născut joi, 9 mai, și a cântărit 3 kilograme.

După câteva zile starul reality a postat pe Instagram prima imagine cu băiețelul, anunțând astfel și ce nume a ales pentru acest: Psalm West.

„Este o experiență diferită, cu siguranță, situația este diferită. O iubesc pe mama surogat, avem o relație foarte bună. Am încrederea în ea și văd, cu siguranță, că prima dată când am trecut prin această experiență am fost puțin anxioasă, trimiteam multe mesaje, sunam foarte des, și simt că mama surogat, de această dată, este o persoană atât de protectoare și chiar am încredere în ea”, le-a spus Kim celor de la ET în urmă cu câteva…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.