Pink răspunde persoanelor care i-au criticat fotografia în care fiul ei apare gol la piscină

0

Pink a înlocuit fotografia originală cu o altă imagine, alături de care le-a transmis un mesaj criticilor: „Este, cu siguranță, ceva în neregulă cu mulți dintre voi. Vorbiți despre penisul copilului meu? Despre circumcizie? Sunteți serioși? Ca orice mamă normală la plajă, nici măcar nu am observat că și-a scos slipul.”

Artista în vârstă de 39 de ani a continuat prin a spune că a șters imaginea care a adunat atât de multe comentarii pe acest subiect, pentru că este dezgustată de cei care le-au scris. „Am șters-o pentru că sunteți absolut dezgustători. Iar acum opresc secțiunea de comentarii și îmi întorc capul de la social media și războinicii cu tastatură și negativității pe care o aduceți în viețile celorlalți oameni.”

Pink și Carey Hart au împreună doi copii, Jameson Moon, în vârstă de doi ani, și Willow Sage, în vârstă de șapte ani. Artista s-a apărat și luna trecută de comentariile din social media, care au apărut după ce a postat o fotografie cu întreaga familie, în timpul cinei. „Cel puțin de două ori pe săptămână în turneu, închidem ușa lumii de afară și avem o cină în familie. Așa cum puteți vedea, acest lucru îl face pe Jameson foarte bucuros”, a adăugat…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.