Pensia medie din Pilonul II a crescut la 35.200 de lei după un an record

pensie pilonul 2

Pensia medie plătită de fondurile de pensii private Pilon II a depășit 35.200 de lei în cursul anului 2025, înregistrând o creștere de aproape 14% față de media din primele șase luni. Anul trecut, un număr record de peste 77.000 de români și-au încasat banii din conturile de pensie privată obligatorie, la care contribuie peste 8,3 milioane de salariați.

În total, fondurile de pensii au efectuat plăți de circa 2,73 miliarde de lei către 77.503 participanți sau beneficiari pe parcursul anului 2025. Până în prezent, numărul total al românilor care au încasat banii din sistemul privat a depășit 300.000, iar acest număr este așteptat să crească exponențial în perioada următoare.

Plăți record de 2,73 miliarde de lei în 2025

Suma totală plătită de administratori în 2025 a atins 2,73 miliarde de lei. Majoritatea acestor plăți, un procent de 81%, a fost generată de deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Un procent de 7,4% din sumă a fost virat către moștenitori ca urmare a decesului participantului, în timp ce 11,6% a reprezentat plăți efectuate în caz de invaliditate.

Plată unică sau eșalonată? Preferința românilor

Datele oficiale arată o preferință clară a beneficiarilor pentru încasarea întregii sume acumulate într-o singură tranșă. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) detaliază modalitățile de plată. „În anul 2025, ca modalitate de plată a activului personal net, pentru 69% dintre participanți/beneficiari au fost efectuate plăți unice, în timp ce procentul celor eșalonate a fost de 31%. Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăți unice în valoare de 1,48 miliarde de lei și plăți eșalonate în valoare de circa 737 de milioane de lei. Au fost înregistrate plăți unice în cuantum de 163 de milioane de lei și plăți eșalonate în cuantum de 38 de milioane de lei către beneficiarii activului personal net ca urmare a decesului participantului. Pentru invaliditate, cuantumul activului net personoihal plătit a fost de aproximativ 245 milioane lei aferent plăților unice și 71 milioane lei prin plăți eșalonate.”, notează ASF.

Randamentele, motorul creșterii conturilor

Creșterea sumelor din conturile private se datorează în principal randamentelor obținute de administratori. Anul 2025 a fost cel mai bun din istoria sistemului, cu un randament mediu de 19,2%, aproape dublu față de rata inflației anuale. Administratorii celor șapte fonduri plasează banii participanților în special în titluri de stat românești, care reprezintă aproximativ 70% din active. Creșterea din 2025 a fost susținută puternic și de performanța acțiunilor listate la Bursa de Valori București (BVB), unde sunt direcționate circa 20% din active. Spre deosebire de sistemul public (Pilonul I), care în perioade dificile poate recurge la măsuri de austeritate, sistemul privat are capacitatea de a crește organic prin intermediul investițiilor.

Contribuții stagnante, dar bani mai mulți în cont

O analiză a datelor din ultimele șase luni ale anului 2025 arată că sumele din conturile participanților au crescut substanțial, chiar dacă nivelul contribuțiilor virate a stagnat. Motorul acestei creșteri a fost randamentul investițiilor, reflectat în evoluția Valorii Unitare a Activului Net (VUAN). Pentru participanții care au contribuit constant de la începutul sistemului, în 2008, suma medie acumulată în cont a ajuns la aproximativ 50.000 de lei, dublu față de media pe întregul sistem. Pentru cei care au atins deja vârsta de pensionare, sumele încasate din Pilonul II sunt echivalente cu pensia medie de stat pe un an sau cu pensia minimă pe o perioadă de 27 de luni.