Orchestra Națională Simfonică a României, în premieră peste Ocean
Cele mai bune orchestre profesioniste din marile orașe ale României, inclusiv din Capitală, au în palmares succese notabile pe scenele internaționale, apariții pe scene din Europa, Asia sau America de Sud, dar niciodată până acum în Statele Unite ale Americii.
Pentru prima oară, Orchestra Națională Simfonică a României, formată din cei mai valoroși membri ai mai multor generații de absolvenți ai Orchestrelor Naționale de Tineret, a primit invitația de a efectua un turneu în America! Orchestra îl va avea la pupitru pe Cristian Măcelaru, dirijor aflat în plină ascensiune internațională, cu o bogată activitate concertistică pe marile scene ale lumii. Solist va fi Adrian Ioniță.
Orchestra Națională Simfonică a României, în premieră peste Ocean! Muzicienii vor cânta în America alături de marele trompetist Wynton Marsalis
Orchestra Națională Simfonică a României apare și pe albume muzicale editate de prestigioase case de discuri. E cazul albumului „Largetto”, dublu CD cu muzică de film compusă și dirijată de marele compozitor de origine română Vladimir Cosma, care a semnat coloanele sonore ale peliculelor „Marele blond cu un pantof negru”, „Aventurile rabinului Jacob”, „Zâzania”, cu Louis de Funes, ori „Distratul”, cu Pierre Richard. Iar la casa de discuri…
Citeste continuarea AICI