Noul Viktor Orbán al Europei ar putea veni din Bulgaria după alegeri

alegeri Bulgaria

Bulgarii merg duminică la vot, iar sondajele indică o posibilă victorie pentru partidul „Bulgaria Progresistă” al fostului președinte Rumen Radev. Analistul politic Radu Albu Comănescu, de la UBB Cluj, îl profilează pe Radev ca un posibil nou Viktor Orbán al Europei, deși cu nuanțe importante.

Viktor Orbán de Sofia sau un nou Fico?

Comparația dintre Rumen Radev și premierul ungar Viktor Orbán este una tentantă, dar necesită o analiză atentă. Politologul Radu Albu Comănescu afirmă: „Într-adevăr poate fi tentată această comparație, dar l-aș pune într-o zonă mult mai moderată decât Viktor Orbán”. Totuși, el adaugă că „să spunem că la sud de Dunăre poate să apară un «nou Orbán» sau un personaj care să se transforme într-un Orbán nou”. Argumentele se bazează pe parcursul politic al lui Radev din ultimul an și jumătate, dar și pe „conflictul deschis pe care l-a avut în Bulgaria cu Volodimir Zelenski în timpul vizitei acestuia, există o serie de elemente care susțin această comparație”.

Cu toate acestea, există diferențe clare. Deși are un discurs critic la adresa Ucrainei, Radev „nu a întrerupt niciodată procesul prin care guvernul bulgar rămâne într-o zonă care acordă ajutor Ucrainei”. Nici nu blochează legătura Sofiei cu Bruxelles-ul. Din acest motiv, o altă paralelă ar putea fi mai potrivită. „Probabil că cel mai degrabă am putea să-l clasăm undeva alături de Babiš, poate alături și de Fico, pentru că am impresia că va fi mult mai maleabil, mai apt de negociere, mai pragmatic când vine vorba de relaționarea cu Bruxelles-ul în schimbul fondurilor europene”, explică analistul.

O bătălie politică pe un teren fragmentat

În tabăra opusă se află forțe precum „Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată” (PP-DB), o platformă pe care Comănescu o descrie drept „liberală și reformistă, dar și principalul promotor al solicitărilor de europenizare, de transparență, de bună guvernare”. Această mișcare politică s-a format în urma protestelor anti-corupție care au marcat Bulgaria începând cu 2020. Peisajul politic este extrem de fragmentat, ceea ce a dus la o instabilitate accentuată. „Mi se pare că avem șapte guverne în Bulgaria în ultimii cinci ani, iar aceea este o instabilitate ridicată”, subliniază Comănescu. În acest context, forțele pro-europene ar putea învăța din exemplul Ungariei, unde opoziția a reușit să mobilizeze electoratul. Ar putea „să folosească o narațiune nouă și să spună electoratului că, după cum vedem, chiar și în țările cele mai suveranist-conservatoare și cele mai dur proruse, electoratul și-a dat seama că nu există altă cale decât Uniunea Europeană”.

Economia dictează mai mult decât ideologia

Cheia alegerilor din Bulgaria ar putea sta, în final, în pragmatismul economic. Chiar și Rumen Radev ar putea specula acest curent, promovând ideea că prosperitatea țării depinde de o bună relație cu Bruxelles-ul. Potrivit lui Radu Albu Comănescu, în Bulgaria „economia contează mai mult decât ideologia”. Această idee este esențială pentru a înțelege dinamica locală. „Clar, economia devine filtrul prin care Bulgaria înțelege să relaționeze mai departe – și în zona conservatoare, și în zona europenistă – cu instituțiile europene și cu partenerii internaționali”, detaliază politologul. Securitatea energetică, de exemplu, justifică menținerea unei legături cu Rusia, similar cazului Ungariei, dincolo de afinități culturale. Pe viitor, este posibil ca „probabil, Bulgaria va avea tentația să caute piețe alternative exact pe ruta pe care a încercat-o Viktor Orbán în trecut”.

Paradoxul bulgăresc: instabilitate politică, succes economic

În ciuda crizei politice și a instabilității guvernamentale, Bulgaria a reușit performanțe economice notabile. A adoptat moneda euro, are o inflație considerabil mai mică decât România, iar finanțarea externă este mult mai ieftină. Specificul bulgăresc este dat de „zona de instabilitate politică combinată cu relația culturală preferențială spre Rusia”, la care se adaugă o „urgență (se poate spune nevoie crescută, dar «urgență» cred că e termenul mai corect) a unei guvernări eficiente”. Succesul economic ar putea fi un „efect compensatoriu al unei imagini multă vreme înnegrite de aceste bariere în spectrul politic, al justiției și al percepției internaționale”. A fost un efort economic menit să compenseze problemele politice. Un rol important l-au jucat și sfaturile externe. Comănescu crede că „au fost bune sfaturile primite de guvernele bulgare de la acei bulgari aflați în poziții-cheie în organizații internaționale”, făcând referire directă la Kristalina Georgieva, directorul FMI. Diferența fundamentală pare să fie una simplă: „Iar ei au mai și ascultat aceste sfaturi.”