Răzvan Burleanu a obținut un nou mandat la conducerea Federației Române de Fotbal, fiind reales cu un scor de 258 de voturi. Adrian Mititelu, patronul clubului FCU 1948 Craiova, contestă vehement legalitatea Adunării Generale și anunță că va ataca rezultatul în instanță. El susține că majoritatea votanților nu aveau, de fapt, acest drept.
Prezent la ședința de miercuri, Adrian Mititelu, în vârstă de 58 de ani, și-a manifestat dezacordul votând „nu” la toate punctele de pe ordinea de zi. Ulterior, a părăsit sala și a lansat o serie de acuzații dure la adresa conducerii FRF și a modului în care s-au desfășurat alegerile.
Doar 12 cluburi aveau drept de vot
Principalul argument al lui Adrian Mititelu este de natură juridică. El susține că doar 12 cluburi afiliate în 2002 și încă active aveau dreptul legal de a vota în Adunarea Generală. Potrivit acestuia, Federația Română de Fotbal nu a mai înregistrat la Tribunal afilierile și dezafilierile de membri din anul 2002, o obligație legală stabilită prin decizia 19/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Ei nu au drept de vot, dar ei votează pentru că sunt invitați să voteze. Doar 12 cluburi (n.r. – se referă la cele care erau afiliate în 2002 și sunt încă active) aveau azi drept de vot, printre care și clubul pe care îl reprezint eu, chiar dacă nu este în competiție. Așa este legea, nu am făcut-o eu”, a explicat patronul oltenilor.
Mititelu a insistat asupra faptului că statutul de membru afiliat este condiția esențială pentru a putea vota. „Nu pot vota decât membrii afiliați; Or acei oameni nu sunt membri afiliații. Numai că el se grăbește și speră că în continuare îl va proteja justiția. Dar vă spun că nu va trece”, a adăugat el, referindu-se la Răzvan Burleanu.
Acuzații de justiție coruptă
Finanțatorul de la FCU 1948 Craiova a extins acuzațiile și asupra sistemului judiciar, pe care îl consideră complice în această situație. El a afirmat că toate deciziile luate în cadrul Adunării Generale sunt ilegale, deoarece au fost votate de entități fără drept de vot.
„Tot ce este aici este ilegal, pentru că este votat de oameni care nu au drept de vot. Este o situație hilară! Înalta Curte a spus, nu eu, că orice drept de vot curge din momentul în care te înscrii la Tribunal. Până atunci nu ai drept de vot!”, a declarat Mititelu. El a susținut că și mandatele anterioare ale lui Răzvan Burleanu au fost obținute în aceeași manieră. „A fost ales 3 mandate de unii care n-aveau drept de vot. Sunt în instanță aceste acțiuni, prin care să se constate nulitatea acestor mandate. Dar merge greu, pentru că judecătorii se feresc să dea verdictul. Amână cauza, iar ei profită de aceste breșe din justiție, de o justiție coruptă”, a acuzat omul de afaceri.
„O grupare a acaparat fotbalul”
Discursul lui Adrian Mititelu a continuat cu afirmații despre existența unei grupări care ar controla fotbalul românesc. El a garantat pentru veridicitatea declarațiilor sale, susținând că situația este fără precedent într-o țară europeană.
„Vă dau cuvântul de onoare că nu spun aberații; sunt lucruri reale! Se întâmplă lucruri nemaiîntâlnite într-o țară europeană. O grupare a pus mâna pe fotbal și l-a acaparat. Nu vor să-l dea!”, a declarat patronul Craiovei.
Promisiunea anulării mandatului în instanță
În final, Mititelu a promis că va contesta în justiție acest al patrulea mandat al lui Răzvan Burleanu și s-a arătat convins că va avea câștig de cauză. El a amintit de promisiunile făcute de actualul președinte FRF la începutul carierei sale.
„Amintiți-vă, acum 12 ani era promotorul a maximum două mandate. E la al patrulea și vine și spune că Statutul îi permite. Peste doi ani îl va modifica din nou. Au acaparat fotbalul, nu mai are nicio rușine. A dat de gustul puterii, dar cu toate pilele lor din justiție, sunt convins că nu va trece în instanță acest mandat. Țineți minte ce v-am zis. Adunarea asta va fi anulată!”, a încheiat Adrian Mititelu.








