Mirel Rădoi poate fi demis de la Gaziantep după doar 4-5 etape slabe

Mirel Radoi

Mirel Rădoi, ajuns la 45 de ani, a fost prezentat oficial la Gaziantep, dar a primit un avertisment direct chiar în conferința de presă. Președintele clubului turc, Memik Yilmaz, i-a transmis clar antrenorului român că mandatul său se poate încheia rapid, stabilind un prag de răbdare de doar 4-5 meciuri cu rezultate negative.

Tehnicianul român a semnat o înțelegere valabilă pe un an și jumătate cu formația aflată pe locul 10 în campionatul Turciei, cu 37 de puncte acumulate în 30 de etape. Rădoi a refuzat o ofertă din Arabia Saudită pentru a prelua echipa la care evoluează și românii Deian Sorescu, Alexandru Maxim și Denis Drăguș.

Avertisment direct în conferința de presă

Discursul oficialului turc a fost neașteptat de tranșant. În loc de urări de bun venit, Memik Yilmaz a explicat, fără ocolișuri, ce îl așteaptă pe antrenorul român în campionatul local. „Toate echipele trebuie să aibă un plan B. În fotbalul din Turcia, dacă lucrurile merg rău pentru 4-5 etape, atunci antrenorul poate fi demis”, a declarat președintele lui Gaziantep.

Explicația pentru această presiune vine tot de la conducătorul clubului, care a detaliat mecanismul prin care se iau deciziile. „Dacă nu îl demiți, atunci conducerea și președintele sunt criticați. Vrem să rupem acest cerc vicios”, a adăugat Yilmaz, recunoscând o cutumă a fotbalului din Turcia.

Așteptări mari și un lot cu potențial

După ce a setat termenii contractuali într-o manieră publică, șeful lui Gaziantep a ținut să-i mulțumească lui Rădoi pentru că a acceptat provocarea. „Aș dori, si, să-i mulțumesc antrenorului nostru pentru că a crezut în noi și a acceptat această sarcină”, a spus oficialul.

Optimismul nu lipsește, cel puțin la nivel declarativ. Yilmaz consideră că lotul este unul valoros, iar rezultatele de până acum nu reflectă adevăratul potențial al echipei. „Nu avem un lot slab; dimpotrivă, avem o echipă cu un potențial ridicat. Vom lucra cu toții împreună pentru a obține rezultate mai bune în perioada următoare. Așteptările noastre sunt foarte mari și sperăm să nu dezamăgim”.

Precedentul Burak Yilmaz

Avertismentul primit de Mirel Rădoi are o bază reală. Predecesorul său, Burak Yilmaz, a părăsit echipa după mai puțin de trei luni de la instalare. Bilanțul său nu a fost considerat suficient pentru a-și continua mandatul, înregistrând 4 victorii, 5 remize și 7 eșecuri.

La ultimul meci al echipei, o victorie cu 3-0 contra celor de la Kayserispor, pe bancă a stat interimarul Mustafa Aksoy. Debutul tehnicianului român este programat pentru 25 aprilie, într-o deplasare pe terenul celor de la Eyupspor.