Lista medicamentelor compensate şi gratuite rămâne deschisă

0

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, susţine că lista medicamentelor care urmează să fie compensate şi gratuite rămâne deschisă.

„Încă este deschisă acea listă. Aseară a apărut ultima modificare a acestei liste, urmând ca după discuţiile de astăzi şi după discuţiile cu Casa (de Asigurare – n.r.) şi comisiile de specialitate să mai putem introduce (medicamente – n.r.). (…) Noi am dat un termen final de 10-14 zile, după ce vin şi răspunsurile de la comisie, după care să dăm şi această hotărâre de guvern. Comisiile trebuie să ne dea nota finală şi partea tehnică din MS. (…) Pentru protocoalele terapeutice – primul trimestru să putem face aceste protocoale”, a explicat Tătaru.

Potrivit acestuia, medicamentele noi care vor fi incluse pe lista de compensate şi gratuite vor fi disponibile pacienţilor în al doilea trimestru.

„Tendinţa ministerului este de a introduce cât mai multe medicamente care să se înscrie şi în protocoalele noastre, pe care vrem oarecum să le aducem şi la nivel european pe toate”, a afirmat secretarul de stat.

Reprezentantul Asociaţiei SOS Mielom, Camelia Sucianu, a spus că doreşte compensarea medicamentului necesar pentru tratarea acestei afecţiuni – lenalidomidă.

„Am nevoie de lenalidomidă imediat după transplant, am avut nevoie şi mi-am cumpărat. Eu am fost ajutată de familie, toţi ceilalţi sunt disperaţi pentru că nu pot să plătească, să susţină acest cost. Pe de altă parte, nici nu este corect să ne cumpărăm medicamentul. (…) În afară sunt foarte multe soluţii pentru această boală. Ne dorim să fim trataţi în România, este un drept al nostru, cetăţeanul român. Tratamentul pentru o lună – 900 de lei”, a mai spus reprezentantul asociaţiei.

Preşedintele Asociaţiei Suport Mastocitoză România, Nicoleta Vaia, a precizat că viaţa celor 122 de pacienţi care suferă de această afecţiune…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.