In Statele Unite a inceput dezvoltarea unor vaccinuri împotriva noului virus chinez

0

Cercetătorii de la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite şi cei ai grupului Johnson & Johnson au demarat procedurile de dezvoltare a unor vaccinuri potenţiale împotriva noului tip de coronavirus apărut în China, 2019-nCoV, însă această activitate va dura mai multe luni, au anunţat marţi coordonatorii proiectului, citaţi de AFP.

„Am lansat deja procedura de dezvoltare a unui vaccin la NIH alături de mai mulţi colaboratori ai noştri”, a declarat Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID), într-o conferinţă de presă organizată la Washington.

Dezvoltarea noilor vaccinuri se bazează pe colaborarea cu compania de biotehnologie Moderna, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, finanţată pentru acest proiect de Coalition for Epidemic Preparedness Innovations, o organizaţie de tip parteneriat public-privat.

Anthony Fauci a recunoscut că este posibil ca epidemia să scadă în intensitate înainte ca un vaccin să fie obţinut, aşa cum s-a întâmplat în cazul epidemiei de SARS din 2002-2003.

Va fi nevoie de trei luni pentru a demara un test de fază 1, apoi de trei luni pentru a obţine datele necesare, înainte de eventuala lansare a unui test de fază 2 pe un eşantion mai mare de persoane, a precizat acelaşi medic.

„Vom avansa ca şi cum ar trebui să implementăm deja vaccinul. Avem în vedere cele mai grave scenarii, în cazul în care această epidemie se va intensifica”, a completat el.

La fel cum a subliniat în aceeaşi conferinţă de presă şi Alex Azar, secretarul pentru Sănătate, Anthony Fauci i-a îndemnat pe oamenii de ştiinţă chinezi să îşi îmbunătăţească cooperarea cu cercetătorii americani.

La scurt timp după aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Guvernul chinez au anunţat că s-au pus de acord pentru a trimite experţi internaţionali în China. Autorităţile de la Washington au cerut celor de la…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.