Cântăreața Feli Donose a dezvăluit că noul său material discografic include o piesă-manifest, „Cetera”, menită să atragă bărbatul ideal în viața ei. În cadrul emisiunii „Invitatul de 12”, prezentată de Cosmin Cernat, artista a vorbit deschis despre trăirile sale, despre definiția iubirii și despre un episod depresiv dificil prin care a trecut.
O piesă manifest pentru iubire
Noua piesă, intitulată „Cetera”, este descrisă de Feli ca un exercițiu de sinceritate brutală față de ea însăși. Artista a făcut o mărturisire pe care nu a mai exprimat-o public până acum. „Eu încep piesa «Cetera» prin a spune cu voce tare ceva ce nu am acceptat să văd niciodată eu cu mine, în primul rând. Și anume că nu am iubit niciodată până acum. «Cetera» e un fel de melodie de manifestare, prin care eu atrag bărbatul pe care îl voi iubi din toată inima mea”, a povestit ea.
Puterea gândului și căutarea siguranței
Feli crede cu tărie în forța gândurilor și în energia pe care o persoană o transmite în jur. „Tot ce gândești ți se întâmplă. Și de bine, și de rău. Se spune că Universul nu știe da sau nu”, a afirmat interpreta. Întrebată de Cosmin Cernat cum ar trebui să fie bărbatul potrivit, artista a evitat un portret-robot, concentrându-se pe sentimentul pe care îl caută. Ea își dorește siguranță emoțională și acceptare necondiționată. „Eu văd iubirea altfel. E frumoasă îndrăgostirea. Am trăit-o. E frumos să fii îndrăgostit, dar n-am ajuns în faza aia de iubire care pentru mine cred că s-ar simți atunci când aș avea o siguranță și o simplitate și o relație în care să nu simt să fiu altfel decât sunt, să nu mă simt greșită sau să nu trebuiască tot timpul să caut confirmări”, a dezvăluit cântăreața. În viziunea sa, legătura profundă este cea care contează la final. „Cu asta rămâi la bătrânețe. Rămâi cu prietenia și cu dragul față de celălalt”, a spus artista.
O carte deschisă, dar cu secrete
Deși se descrie adesea ca o carte deschisă, Feli recunoaște că lucrurile sunt mai nuanțate. Ea mărturisește că are o lume interioară pe care o protejează și nu o împarte cu oricine. „În de-ale vieții vorbesc foarte deschis, dar am și eu lumea mea interioară pe care nu o împart cu toată lumea. Și e frumos, că asta te duce în analiză tu cu tine și în creștere, până la urmă”, a mai mărturisit Feli.
Lupta cu un episod depresiv
Pe lângă dezvăluirile despre viața amoroasă, artista a vorbit și despre o perioadă extrem de dificilă, departe de ochii publicului. Anul trecut a adus cu el o luptă grea pe plan emoțional și psihic. „Anul trecut a fost unul greu pentru mine. Greu, greu de tot… Emoțional, psihic… Am avut un episod depresiv. Eu am trecut prin episodul acesta într-o epuizare și psihică și fizică”, și-a amintit Feli Donose.








