România are oportunitatea de a deveni un hub energetic regional, în special datorită gazului din Marea Neagră care poate reduce dependența de importuri. Totuși, țara trebuie să decidă ce industrii vrea să dezvolte pe baza acestui avantaj, avertizează Zsuzsa Bereschi, director energy & sustainability la EY.
Provocările decarbonizării
Securitatea energetică a Europei a fost profund afectată de războiul din Ucraina și de conflictul din Orientul Mijlociu, ducând la explozia prețurilor la gaz și energie. În acest context, tranziția verde devine o necesitate. Cu toate acestea, progresele în reducerea emisiilor se văd mai ales în producția de energie, nu și în consum. „În zona de consum nu am reuşit să reducem amprenta de carbon pe măsura reducerii în producţia de energie electrică. În aceste zone mari, cum sunt încălzirea rezidenţială şi transportul, noi nu am reuşit să reducem emisiile pe măsura în care am reuşit să reducem emisiile în producţia de energie electrică“, afirmă Zsuzsa Bereschi.
O soluție pentru încălzire ar fi pompele de căldură, însă tehnologia este costisitoare și necesită scheme de finanțare dificil de susținut. Problema este agravată de starea parcului imobiliar. „În acelaşi timp, în România, avem un stoc de locuinţe destul de vechi. Peste 70% dintre locuinţe sunt construite încă înainte de 1990 şi atunci înseamnă că electrificarea încălzirii rezidenţiale ar trebui să meargă în mână în mână cumva cu valul de renovări, ceea ce nu s-a întâmplat încă. Transportul e un capitol separat şi destul de complex. Şi acolo, pe partea de transport, personal, individual, au fost nişte programe de finanţare, dar în transportul masiv, logistică, nu s-a început încă decarbonizarea acestui sector. Iar aici depindem foarte mult şi de infrastructura necesară.“
Lipsa specialiștilor din instituțiile statului
Adoptarea pe scară largă a noilor tehnologii este esențială pentru scăderea prețurilor, dar acest proces necesită sprijin guvernamental. Aici apare o vulnerabilitate majoră, legată de lipsa de specialiști din instituțiile statului, care ar trebui să gestioneze proiecte complexe de tranziție energetică. Fără personal calificat, atragerea și administrarea fondurilor devin extrem de dificile.
„Cred că în anumite privinţe, multe autorităţi ale statului, fie că sunt centrale, fie că sunt locale, sunt slăbite de oameni, adică nu mai au un corp suficient de mare de profesionişti care să preia acest efort de tranziţie. Cred că sunt destul de puţini oameni în autorităţi care să poată să gestioneze acest efort de a aduce efectiv bani şi pe urmă de a-i gestiona şi a-i administra corect, transparent“, subliniază reprezentanta EY.
Atuul României resursele naturale
Principalul avantaj al României îl reprezintă resursele sale naturale. Într-o perioadă în care Europa caută să își relocalizeze industria și să se bazeze pe resurse locale, țara noastră are o oportunitate importantă. Nevoia de a scurta lanțurile de aprovizionare și de a crește reziliența deschide noi perspective.
„Trebuie să regândim lanţurile de aprovizionare lungi, complexe, în nişte lanţuri de aprovizionare regionale cât mai diversificate, unde cuvintele cheie să fie rezilienţa şi siguranţa. Şi atunci cred că România ar putea să joace un un rol în acest context, avem parteneri în Uniunea Europeană şi în afara Uniunii Europene. Avem oportunitatea de a deveni un pic de hub regional energetic. Şi eu întotdeauna văd energia cuplată cu potenţialul de relansare industrială“, explică Zsuzsa Bereschi. Acest lucru înseamnă că România poate deveni o componentă cheie în noul peisaj industrial european. „În condiţiile în care se doreşte o industrie europeană, noi putem să fim o parte importantă pe partea de aprovizionare într-o industrie europeană, trebuie să profităm de asta. Nu vom scăpa de importuri, dar cred că dacă dacă reducem nevoia de import, vom reuşi să beneficiem pe partea aceasta de predictibilitate mai mare, de stabilitate a preţurilor.“
Marea decizie ce facem cu resursele
Dincolo de a furniza resurse regiunii, obiectivul principal ar trebui să fie integrarea acestora în circuite economice locale, care să genereze valoare adăugată. Întrebarea fundamentală este ce va face România, concret, cu avantajul resurselor sale naturale. Este necesară o decizie strategică la nivel național.
„Cred că trebuie să să ne decidem ce vrem să facem ca Românie pe termen lung, având la dispoziţie aceste aceste resurse naturale, în ce măsură vrem să ne îndreptăm spre o industrializare sau reindustrializare? Care sunt industriile cheie pe care să ne concentrăm cu acele resurse? Vrem să punem accentul pe agricultură, dacă da, pe ce tip de agricultură, primară sau cumva secundară, cu produse cu valoarea adăugată. Nu e o decizie doar la nivel de guvern, cred că e o decizie pe care noi, cetăţenii, să o împingem către zona de Guvern“, conchide Zsuzsa Bereschi.
