Ce am învățat de la o persoană cu Sindromul Down?

0

Astăzi este ziua în care ne aducem aminte de cei cu Sindromul Down. Personal nu mă bucură prea tare treaba asta și aș zice chiar că e păcat. De ce nu o facem și în celelalte 364 de zile ? Pentru că nu fac parte din realitatea noastră ? Pentru că principiul mie nu mi se va întâmpla niciodata ne ghidează întreaga existență ? Pentru că îi vedem altfel, iar nouă ne place în universul nostru mic și dens? Cred că toți ar trebui să reflectăm un pic la întrebările astea.

Luna trecută am demarat un proiect prin care am cunoscut patru femei cu dizabilități. Fiecare dintre ele cu experiențe de viață diferite,  însă care mi-au demonstrat că trăim vremuri în care a ignora realitatea nu mai este o opțiune. În care a nu spune lucrurilor pe nume înseamnă trădare și a nu accepta ceva diferit de tine e o formă de mutilare a celuilalt.

Una dintre ele este Anca, o tânără cu Sindromul Down, o boală genetică provocată de prezența unui cromozom 21 în plus, care a reușit în cele câteva ore petrecute împreuna să îmi dea o lecție de viață, de umanitate și de sinceritate.

Ne pregăteam de ședința foto, iar Anca urma să cucerească camera cu fiecare zâmbet. O aud pe Ioana Stratulat cum îi complimentează ochii când îi aplică mascara, iar fața Ancăi se luminează. Îi mulțumește foarte politicos și îi zâmbește, cumva totuși parcă stingheră, ca și când nu ar fi meritat să fie admirată.

Nu mai cunoscusem pe nimeni până atunci cu această afecțiune și până să o întâlnesc pe Anca îmi făceam o sumedenie de gânduri și scenarii despre cum ar trebui să mă port sau ce ar trebui să spun. Toate au fost risipite însă la prima strângere de mână, când s-a prezentat „Anca Miron. Avea un ton sigur și și-a spus numele clar și răspicat. Înainte de a începe ședința foto mi-a…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.