Un documentar cutremură lumea filmului. Scoate la iveală o afacere macabră. Perfect legală, însă. O afacere construită pe disperarea bolnavilor de SIDA din anii ’80 și ’90. Banii… o șansă la demnitate? Sau doar o ultimă speculație cinică?, potrivit Revista Ioana.
Regizorul Matt Nadel a descoperit un secret de familie șocant. Tatăl său a făcut avere. Cum? Cumpărând polițe de asigurare de viață de la bărbați gay bolnavi de SIDA. O practică cinică, dar legală, repetăm. A transformat moartea în marfă. Documentarul său, „Cashing Out”, nominalizat la Oscar, dezvăluie o industrie sinistră. Născută din disperare, pur și simplu. Așa cum notează Revista Ioana, aceasta este povestea unui sistem care a profitat de pe urma unei crize umanitare.
Cum a început totul: disperare și o poliță de asigurare
În anii ’80, guvernul american ignora epidemia SIDA. Comunitatea gay era decimată. În acest context intră în scenă Scott Page. Un personaj cheie al documentarului. Partenerul său, Greg, era bolnav. Nu mai aveau bani. Singura lor speranță? O poliță de asigurare de viață consistentă. Page a riscat totul. A pus un anunț în ziar. Oferind polița contra bani gheață. Și a găsit un investitor. Cu banii primiți, s-au mutat într-o casă nouă. Și-au luat un golden retriever. Un strop de normalitate înainte de final.
„Banii au fost absolut transformatori”, povestește Page. Stresul a dispărut. Greg a putut trăi ultimele luni cu demnitate. Dar această soluție disperată a deschis o cutie a Pandorei. Gata.
Catalogul morții: cu cât erai mai bolnav, cu atât valorai mai mult
Page a devenit broker. A ajutat zeci de alți bărbați gay să-și vândă polițele. Mulți dintre ei fuseseră respinși de propriile familii. La început, băncile au refuzat să se implice. Considerând afacerea imorală. „Familiile acestor oameni i-au părăsit”, le răspundea Page. Investitorii primeau un „catalog al morții”. O listă cu valoarea poliței, costul acesteia și date medicale. Numărul de celule T, speranța de viață. O investiție „sigură”.
Ironia sortii… Cu cât erai mai bolnav, cu atât erai mai valoros. Pentru că profitul venea mai repede. Văzând potențialul uriaș, marile instituții financiare au intrat și ele în joc. Etica a fost uitată. Complet.
„Asta nu a fost deloc o realitate”: inegalitatea în fața morții
Documentarul nu se oprește aici. Arată și fața invizibilă a acestei industrii. DeeDee Chamblee, o activistă, oferă o perspectivă dureroasă. Pentru femeile trans de culoare, deseori fără joburi stabile și fără asigurări de viață, acest sistem era un vis. Nu aveau ce să vândă. Ea își amintește perfect. Era bolnavă, mai avea doar trei celule T și visa la ce ar fi făcut cu banii. „Puteam să merg la plajă și să stau acolo până se termina totul”, spune ea.
Apoi, realitatea crudă: „Asta nu a fost deloc o realitate”. Mărturia ei e un pumn în stomac. Un reminder că demnitatea în fața morții era, de fapt, un lux. Un lux crud.
Miracolul care a dat peste cap „bursa morții”
La sfârșitul anilor ’90, au apărut terapiile antiretrovirale. Oamenii cu HIV au început să trăiască. Mult. Toate calculele sumbre ale speculatorilor au fost date peste cap. Scott Page o spune cel mai bine în film: „Mergea grozav, până când oamenii n-au mai murit tot timpul”. Investitorii au rămas cu ochii în soare. Plăteau prime lunare pentru polițe care nu mai deveneau profitabile. Pariaseră pe moarte. Și au pierdut.
Nimic nou.
Regizorul Matt Nadel trage o concluzie tranșantă: „Oricine și-a investit toată pensia în aceste aranjamente a luat o decizie proastă, și nu e vina nimănui altcuiva decât a lor”. Documentarul său rămâne o lecție despre supraviețuire, despre inegalitate și despre ce fac oamenii când sunt lăsați de izbeliște de sistem. Atât.
