Publicitate
Publicitate

Avocatul Poporului consideră că modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate ar trebui dezbătute prin procedură parlamentară obişnuită

„Avocatul Poporului consideră că modificările propuse prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar trebui dezbătute în cadrul procedurii legislative obişnuite, prin dezbatere şi vot în Parlamentul României. Proiectul de act normativ conţine, în opinia Avocatului Poporului, o notă de fundamentare sumară şi nu prezintă niciun studiu de impact care să evalueze efectele economico-financiare şi sociale ale acesteia”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, prin modificările aduse, se intenţionează includerea tuturor furnizorilor privaţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, fără a ţine cont de capacitatea şi serviciile oferite de sistemul public de sănătate, respectiv de condiţiile oferite de către furnizorii privaţi. În acest sens, Avocatul Poporului apreciază că, prin procedurile diferite de achiziţionare şi management din cele două domenii, se va crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public, fapt ce poate duce la imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de asigurare a igienei şi a sănătăţii publice.

Vestea asteptata de parinti. Ce ascund emotiile copiilor si cum ii ajutam cu adevarat
RecomandariVestea asteptata de parinti. Ce ascund emotiile copiilor si cum ii ajutam cu adevarat

În ceea ce priveşte finanţarea programelor naţionale de sănătate, Avocatul Poporului consideră că legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze de o manieră unitară procedurile aferente programelor, pentru a nu se crea un mediu neconcurenţial.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului opinează că se poate reţine şi un posibil conflict de interese, deoarece, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor propuse, medicii coordonatori ai programelor de sănătate din unităţile sanitare, adică specialiştii care fundamentează întreg procesul de contractare şi achiziţii, nu au nicio interdicţie în a activa atât…

 

Uita de diete. Regula simpla a farfuriei care te ajuta sa mananci echilibrat fara stres
RecomandariUita de diete. Regula simpla a farfuriei care te ajuta sa mananci echilibrat fara stres

Citeste continuarea AICI