Andra rememorează amintiri de Crăciun din copilărie: „A fost o perioadă grea” | Româneşti, Vedete
Andra, în vârstă de 32 de ani, respecta tradițiile de Crăciun și cel mai mult îi plăcea să vadă bradul împodobit, chiar dacă nu avea voie să se atingă de bomboanele atârnate în pom: „Plângeam când auzeam colindele alea din Ardeal la uşă. Ştii, la noi e tradiţia cu colindatul, ăsta este farmecul Crăciunului, cel puţin în zona noastră. Toţi îl făceam, în familie şi suntem mulţi că suntem patru copii, dar vezi.. cu timpul am început să avem fiecare carieră, munci, tot felul de deplasări şi nu am mai fost împreună aşa de mult, cum eram în copilărie, dar e clar, copilăria mea a fost una foarte frumoasă, una în care am învăţat foarte multe lucruri pe care vreau acum să le transmit copiilor mei”
„A fost o perioadă grea, nu aveam atâţia bani, nu aveam atâtea posibilităţi cum au copiii noştri astăzi. Nu ştiu dacă neapărat aşteptam cadourile, pentru că ştiam că nu o să fie cine ştie ce, dar mă bucuram mai mult de momentul în sine. Mă bucuram că mama punea pe masă mâncare multă şi aşa. Voiam să văd bradul plin de globuri… ştii că noi puneam nişte bombonele, care nu ştiu dacă se mai pun. Ştiu că punea mama şi le luam pe cele din spate să nu vadă mama. Ştiu că pe 6 dimineaţa, de Moş Nicolae, ieşeau toţi copiii la geamuri şi vorbeam la fereastră: Uite ce…
Citeste continuarea AICI