Anastasia Potapova, salvată de iubit la Madrid după ce a ratat 3 mingi de meci

anastasia potapova

Anastasia Potapova a scris istorie la turneul de la Madrid, devenind prima „lucky loser” care ajunge în semifinale. Jucătoarea de 25 de ani, aflată pe locul 56 WTA, a învins-o pe Karolina Pliskova cu 6-1, 6-7 (4), 6-3, după o partidă dramatică de aproape două ore.

Un parcurs incredibil, pornit dintr-o înfrângere

Săptămâna Anastasiei Potapova la Madrid a început cu o eliminare. Ea a fost învinsă în runda a doua a calificărilor de compatrioata sa, Sinja Kraus (locul 104 WTA), cu scorul de 6-2, 6-7 (5), 6-3. Retragerea Amandei Anisimova i-a oferit însă o a doua șansă, intrând pe tabloul principal din postura de „lucky loser”. De acolo, jucătoarea care reprezintă Austria din decembrie 2025 a avut un traseu spectaculos. A trecut de Shuai Zhang în turul al doilea, apoi a eliminat trei campioane de Grand Slam la rând: Jelena Ostapenko, Elena Rybakina și, în sferturi, Karolina Pliskova. Performanța sa este una istorică, fiind prima jucătoare venită din calificări care ajunge în primele patru de la prima ediție a turneului, în 2009.

Meci dramatic cu Pliskova și trei mingi de victorie ratate

Confruntarea cu veterana cehoaică Karolina Pliskova a fost plină de tensiune. Potapova a dominat primul set, pe care l-a câștigat cu 6-1, și părea să se îndrepte spre o victorie rapidă. În setul secund, a realizat un break la 3-3, dar apoi a pierdut controlul. A ratat două mingi de meci în timp ce servea la 5-4 și încă una la 6-5. Pliskova a profitat de ezitările adversarei și a câștigat tie-break-ul cu 7-4. În setul decisiv, cehoaica s-a distanțat rapid la 3-1, iar Anastasia părea complet lipsită de soluții.

„Iubitul meu m-a salvat”

Revenirea spectaculoasă a Anastasiei Potapova a avut o explicație neașteptată, dezvăluită chiar de ea. Momentul cheie a fost apariția iubitului său, jucătorul olandez Tallon Griekspoor, în loja sa. „Sincer, am fost pierdută din punct de vedere mintal în setul al treilea, nu credeam în mine atunci. E prima dată când voi spune acest lucru, dar tot respectul pentru iubitul meu, care a venit exact la timp și m-a salvat”, a mărturisit Potapova. Prezența lui Griekspoor alături de antrenor a fost decisivă. „Mi-a repetat tot timpul: Poți să câștigi, suntem toți aici, împreună. Așa că pot spune că în setul trei a fost mai mult misiunea lui de la câștiga acest meci, eu doar am jucat, dar el, mintal, m-a dus acolo, la victorie”, a adăugat jucătoarea.

„Acest turneu îmi tot oferă șanse”

După intervenția iubitului său, jocul Potapovei s-a schimbat radical. A egalat la 3-3, a reușit un break la zero și a închis meciul la a patra minge de meci, după o oră și 54 de minute de joc. La final, a recunoscut că nu ar fi crezut „sub nicio formă” că va ajunge în semifinale dacă cineva i-ar fi spus asta la începutul săptămânii. „De aceea este atât de frumos sportul nostru, ne dă o a doua șansă și acum iată-mă aici”, a spus ea în interviul de pe teren. Vizibil emoționată, a continuat: „Nu am cuvinte, sunt super fericită. A fost o explozie de emoții în interior, am ratat câteva mingi de meci, dar mi-am gestionat apoi nervii. Acest turne îmi tot oferă șanse, iar eu le folosesc”. Cifrele confirmă dominația sa în momentele cheie, cu 39 de lovituri câștigătoare, față de cele 21 ale adversarei. Calificarea în semifinale, o premieră pentru ea într-un turneu WTA 1000, îi asigură un salt de 18 locuri în clasamentul live, până pe poziția 38. Pentru un loc în finală, o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre ucraineanca Marta Kostyuk și cehoaica Linda Noskova.