Statul român pierde anual 10 miliarde de euro din neîncasarea TVA, o sumă colosală care se traduce în lipsa spitalelor și autostrăzilor. Pentru a opri hemoragia, ANAF anunță o schimbare radicală de strategie. Fiscul va face publică lista cu domeniile de activitate unde evaziunea este cea mai mare, iar controalele vor fi trimise direct la țintă.
Transparență totală la Fisc

Fiscul schimbă din temelii modul în care alege firmele pe care le controlează. Planul este simplu, dar de impact. Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a explicat că instituția a apelat la ajutor specializat pentru a identifica cu precizie chirurgicală găurile negre din buget. E drept că măsura vine după ani de zile în care România a fost campioană la neîncasări.
„O să lucrăm și avem un proiect atât cu ASE, cât și cu Banca Mondială. ANAF a solicitat experților ASE și experților Băncii Mondiale, în baza unui contract, să împărțim gap-ul de TVA pe domenii de activitate”, a explicat șeful Fiscului la Newsweek Financial Summit 2026.
autoritățile vor ști exact unde se face evaziune masivă. Iar promisiunea este de transparență totală. „Promit că, la final, vom publica gap-ul de TVA pe fiecare industrie în parte. Toate acțiunile de control pe care le conducem vor fi astfel explicabile”, a adăugat Adrian Nicușor Nica.
Vânătoarea de evazioniști online

Dar acțiunile nu se opresc la granițele fizice ale țării. O problemă uriașă, care golește bugetul de stat, o reprezintă platformele de comerț online din afara Uniunii Europene. Cum vine asta, mai exact? Mii de români cumpără zilnic produse din China, iar banii, inclusiv TVA-ul, dispar fără urmă. Potrivit Jurnalulnational, vânzătorii asiatici nu se înregistrează fiscal în Europa, dar încasează banii de la consumatorii români.
Președintele ANAF a detaliat schema. „Concret: avem o platformă din afara UE, la care au acces cumpărători români, ce cumpără din China. Vânzătorul nu se înregistrează fiscal nici în România, nici în UE şi colectează banii de la consumatorul român. Deci, colectează inclusiv TVA și, prin această neînregistrare, pleacă cu toți banii, iar noi rămânem cu gap-ul de TVA. Asta este o zonă în care acționăm constant, cu structurile antifraudă”, a spus Nica.
Pentru a opri această hemoragie, autoritățile au modificat regulile de livrare. „Pentru asta am și introdus taxa pe colet: pentru a avea trasabilitate, nu neapărat pentru cât înseamnă taxa în sine, ci pentru a vedea câte colete și ce valoare au și ce TVA colectăm. Și aici mai avem de lucru, pentru că nu toate țările membre UE aleg să facă schimb de informații cu noi, pe acest subiect, unele având un anume rol, în acest proces”, a declarat președintele ANAF.
Cifrele unui dezastru național

România ocupă de cinci ani ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea TVA. Datele publicate de Comisia Europeană indică un deficit cronic (diferența dintre TVA prognozat și cel colectat efectiv), mult peste media europeană de sub 10%.
Cifrele vorbesc de la sine.
Între 2019 și 2020, gaura la buget a depășit constant 33%. Un record negativ absolut s-a înregistrat în 2021, când deficitul a ajuns la 36,7%, generând pierderi de aproximativ 9 miliarde de euro. Nici anii următori nu au adus îmbunătățiri. În 2022, deficitul a oscilat între 26,7% și 30,6%, iar în 2023 a rămas la 30%, adică pierderi de peste 45 de miliarde de lei. Pentru 2024, estimările arată că digitalizarea produce efecte timide, iar deficitul se va menține la circa 29,5%.
Ce s-ar putea face cu banii pierduți
V-ați întrebat vreodată ce s-ar putea face cu acești bani? Doar în 2023, statul a strâns din TVA 21,45 miliarde de euro, dar a ratat încasarea a altor 10 miliarde. Pentru cetățeanul de rând, această sumă se traduce direct în lipsa infrastructurii și a serviciilor publice de calitate.
Cu 10 miliarde de euro, România ar putea construi până la 500 de kilometri de autostradă, în funcție de relief. Aceeași sumă ar acoperi modernizarea a peste 1.000 de kilometri de cale ferată pentru trenuri care să circule cu 160 km/h. Tot din acești bani furați prin evaziune, autoritățile ar putea construi și dota complet 18 spitale regionale de urgență. Alternativ, bugetul pierdut într-un singur an ar permite construcția a peste 1.000 de campusuri școlare la standarde europene.













