Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica, până la sfârșitul lunii ianuarie, „lista albă” a contribuabililor corecți pentru primul trimestru al anului 2026. Este vorba despre o listă trimestrială a persoanelor juridice care și-au declarat și achitat la scadență toate obligațiile fiscale. Inițiativa are rolul de a evidenția public companiile cu un comportament fiscal exemplar.
Ce este „lista albă” a contribuabililor
Lista reprezintă un instrument de transparentizare a mediului de afaceri. Potrivit documentelor oficiale, aceasta este „lista contribuabililor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.” Pentru a figura pe această listă, o companie trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții stricte, verificate de inspectori la momentul întocmirii situației.
Condițiile stricte pentru a intra pe lista ANAF
Pentru ca o firmă să fie considerată eligibilă, trebuie să bifeze cumulativ trei criterii esențiale. În primul rând, este necesar ca „sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei.” Legea adaugă o nuanță importantă, precizând că „această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal”. Al doilea criteriu impune ca firmele „să aibă achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege, obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei”. În al treilea rând, companiile selectate „nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.”
Excepții și situații speciale care permit includerea
Există și câteva situații particulare care permit includerea pe lista albă. În listă vor intra și companiile care beneficiază de facilități la plată. Mai exact, „în categoria contribuabililor care sunt cuprinşi în listă fac parte şi contribuabilii care se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, inlcusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.” De asemenea, lucrurile sunt nuanțate și în privința declarării. Având în vedere că pentru anumite obligații declarative nu există un termen fix, cum ar fi declarația de accize, condiția este verificată la data întocmirii listei, indiferent de termenul legal specific. Întreaga procedură este reglementată de Ordinul ANAF 1.923/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.








