Un club din Brașov a devenit adăpost pentru oamenii fără locuințe. De ce au făcut proprietarii asta?
Când am aflat că 4Rooms, un club din Brașov, a fost transformat de proprietar într-un spațiu dedicat oamenilor fără adăpost, gândul mi-a fugit imediat la exemplul francezilor care, la Cannes, au pus la dispoziția oamenilor care nu au o casă chiar Palatul Festivalului. Acolo mă impresionase contrastul între oamenii care populează de obicei Palatul, venind la premiere pe covorul roșu, în rochii de gală, și cei aflați în cea mai mare nevoie în vremea unei pandemii care îi face încă mai vulnerabili decât erau. De la anunțul francezilor am așteptat inițiative similare și la noi, dar în afară de cele familiare, ale organizațiilor nonguvernamentale care oricum făceau asta, am avut de așteptat.
Asta până ce am aflat de demersul celor de la 4Rooms, un club din Brașov care s-a transformat în câteva zile într-un spațiu în care își pot petrece perioada de izolare 80 de oameni fără adăpost. Proprietarul explicase deja pentru o publicație locală, bizbrasov.ro, că și-a dorit să fie alături de comunitate și la greu, nu doar la distracție, și că astfel a decis să transforme temporar clubul. ‘Nu suntem milionari. Și noi avem angajați pentru care trebuie să dăm salarii, facturi de plătit, familii de hrănit, dar nu puteam pune capul pe pernă seara liniștiti știind că există această nevoie și că noi am putea face ceva pentru asta. Avem un club închis, care oricum numai producea decât cheltuieli inutile (mulțumim încă o dată pentru susținere Bookcity.ro), poate acum măcar produce zâmbete și întinde o mână dezinfectată de ajutor celor care au nevoie. Avem un restaurant la etajul superior, Platinvm, care deși a închis și-a reaprins cuptorul, a adus oameni de…
Citeste continuarea AICI