Topul celor mai scumpe dar și ieftine orașe ale lumii
În urma Studiului privind costul vieții la nivel mondial din 2019, am aflat care sunt cele mai scumpe orașe ale lumii. Aparent, nu există un singur oraș pe locul 1, ci trei destinații foarte cunoscute iubitorilor de călătorii. Paris, Singapore și Hong Kong sunt liderii la nivel mondial, conform rezultatelor celor de la Economist Intelligence Unit.
Această cercetare ce are loc anual verifică costul a peste 150 de produse din 133 de orașe din lumea întreagă. Topul format aferent anului 2019 este în mare parte stăpânit de orașe asiatice și europene. Cu toate acestea, cele mai scumpe orașe din lume nu reprezintă neapărat și orașe fără turiști, ci din contră.
Parisul a reprezentat în anul 2003 una dintre primele 10 orașe scumpe, iar acum, 16 ani mai târziu, capitala Franței a ajuns pe primul loc alături de Hong Kong și Singapore.
Locul 5 este ocupat de Osaka, orașul portuar din Japonia, alături de Geneva din Elveția.
În cazul Americii de Nord, New York și Los Angeles sunt singurele orașe care s-au încadrat în topul celor 10 orașe costisitoare și îl împart cu Copenhaga din Danemarca. Se pare că orașele americane au fost scumpe din alte privințe precum: utilități și ajutor casnic.
Los Angeles împreună cu Israelul din Tel Aviv, împart locul al 10-lea privind topul creat.
Ne întoarcem în Europa și aflăm că Zurich și Geneva (orașe elvețiene) au ajuns pe locul al patrulea respective al cincilea (împreună cu Osaka). Aici costurile au fost foarte mari la nivel casnic, îngrijire personală, divertisment dar și relaxare.
Cel de-al șaptelea loc, alături de Seoul, i s-a atribuit orașului Copenhaga. Cheltuielile din Copenhaga s-au dovedit a fi relativ mari când a venit vorba despre transport, îngrijire personală și recreere.
Cu trecerea timpului, Instanbul nu a mai fost considerat un oraș atât de exagerat privind costurile. A scăzut 48 de locuri în top, având în vedere valoarea mică a lirei…
Citeste continuarea AICI