Top 5 joburi în care training-ul poate face diferența
De ce anumite afaceri au succes și altele nu? Diferența este făcută, de cele mai multe ori, de investiția făcută în resursele umane. Nu ne referim aici doar la bonusuri de performanță sau diverse beneficii, ci la o latură mult mai des ignorată și anume training-ul.
În mod tradițional, majoritatea joburilor au o perioadă de acomodare în cadrul căreia angajații se obișnuiesc cu noul mod de lucru sau învață cele mai importante aspecte ale noii activități. În anumite firme și companii se dezvoltă adevărate programe de instruire, iar în altele noii veniți stau pe lângă angajații mai vechi și învață de la aceștia. Există totuși și anumite locuri de muncă în care instruirea face cu adevărat diferența.
Asistent dentar
Desigur, există cursuri pe care le poți urma pentru a învăța această meserie și evident o perioadă de practică dar, de multe ori teoria nu se va potrivi cu procesul de la fața locului. Cel mai bine vei învăța din munca efectivă alături de un dentist și confruntarea cu cazurile de zi cu zi. Fiecare va avea stilul propriu și preferințe legate de modul în care operează, deci ți-ar prinde bine să lucrezi alături de mai mulți.
Controlor de trafic aerian
Într-o meserie atât de solicitantă pregătirea este unul dintre cele mai importante aspecte. Pe lângă cursurile pe care trebuie să le urmezi pentru a obține licența de funcționare, o mare parte din cunoștințe le vei acumula lucrând efectiv alături de profesioniști. Greșelile pot într-adevăr să rezulte în întârzieri masive sau chiar pierderi materiale sau umane, de aceea perioada de instruire este atât de lungă și trainingul atât de riguros.
Agent imobiliar
Deși există o școală de agenți imobiliari, cel mai mult succes va fi cel mai probabil obținut din observarea altora mai pricepuți decât tine. Vânzarea este o artă și fiecare are propriile tactici de abordare a unui cumpărător și de punere în valoare a unei locuințe și aceste lucruri pot fi învățate doar prin încercare și eroare de multe ori. Stai pe lângă profesioniști pentru a învăța meserie și apoi dă drumul unei cariere pe cont propriu!
Agent de vânzări
În majoritatea cazurilor, training-ul pentru agenții de vânzări este cu adevărat unul complex. Companiile serioase investesc o grămadă de timp și bani pentru a se asigura că oamenii lor sunt extrem de pregătiți atunci când pun mâna pe telefon. Desigur, și aptitudinile naturale de vânzare sunt un plus, dar în majoritatea cazurilor noii veniți trec prin module referitoare la produsul sau serviciul pe care îl vând, sesiuni de simulări de apeluri și cursuri despre arta conversației sau a negocierii. Nu în ultimul rând, agenții juniori petrec timp alături de veterani pentru a le analiza și adapta metodele.
Modele de videochat
Videochatul nu este nicidecum o meserie simplă, contrar aparențelor. Majoritatea celor care se apucă de acest job pe cont propriu află cât de complicată este activitatea destul de repede și, în majoritatea cazurilor, se frustrează și renunță. Nu este deloc ușor să captezi atenția oamenilor și să o păstrezi. Training-ul în materie de videochat include sfaturi despre cum să abordezi conversații, cum să te faci plăcută, cum să gestionezi diverse tipologii de utilizatori și multe altele. Fără aceste informații te vei lovi de multe greșeli de începători și vei avea un start mult mai dificil. Studioul de videochat Models4Models din București înțelege importanța trainingului și de aceea pune accent pe acesta!
Orice meserie poate fi învățată, atâta timp cât există deschidere și un plan meticulos de predare a cunoștințelor!