Sarmale și mici în bucătăria președintelui american!
Mândru de țara în care s-a născut și s-a format, directorul de hotel s-a dezbrăcat de responsabilitatea sa uriașă, înaintea marii sărbători naționale, pentru a-i învăța pe celebrii bucătari ai Hotelului Trump cum să facă ciorbă de perișoare, ciorbă de burtă și țărănească, sarmale la cuptor, mămăligă, dar și mici și cârnați pentru americanii de origine română care au ales să petreacă laolaltă Ziua Marii Uniri pe una din terasele gigantului de 92 de etaje dezvoltat de Trump.
Gabriel Constantin a pus umărul la banchetul organizat cu sprijinul Consulatului General al României la Chicago, pe care l-a găzduit hotelul de care se ocupă și care a devenit reper de servicii la scară mondială. Iar după ce-a pus la punct meniul și organizarea, s-a relaxat și s-a bucurat de masa tradițională și de vinurile delicioase din România alături de vedete ca soprana Nicoleta Roman, Cristofor – băiatul regretaților Doina și Ion Aldea Teodorovici și solista originară din Chicago Laura Bretan.
Românul, care a devenit la începutul acestui an director general al clădirii de cinci stele cu 339 de camere, a lucrat și în ultimii cinci ani pentru gigantul Trump Hotels.
În vârstă de 40 de ani, Gabriel Constantin, fost campion național la scrimă pentru cadeți, provine dintr-o familie…
Citeste continuarea AICI