Ronaldinho se întoarce pe teren la 46 de ani. Fostul Balon de Aur a semnat cu FC Ravenna, un club din Serie C, a treia ligă a fotbalului italian. Lovitura este dublă: brazilianul nu va fi doar jucător, ci va intra și în acționariatul echipei.
Revenirea are un obiectiv simbolic și personal pentru legendarul fotbalist. Acesta își dorește să marcheze golul cu numărul 300 din carieră. Ultimul său meci oficial a avut loc în 2015, în tricoul echipei Fluminense.
Inițiativa îi aparține lui Ignazio Cipriani, proprietarul de 38 de ani al clubului Ravenna. Acesta a explicat că intrarea lui Ronaldinho în acționariat reprezintă punctul central al întregii operațiuni. Cipriani a descris apariția brazilianului într-un meci oficial drept un „cadou pentru oraș și pentru club”. La prezentarea oficială sunt așteptați aproximativ 6.000 de fani.
Pe banca tehnică, Ronaldinho îl va avea antrenor pe Andrea Mandorlini, cunoscut publicului din România pentru perioada petrecută la CFR Cluj. Tehnicianul italian a confirmat că proiectul este unul serios, nu o simplă mișcare de imagine. Potrivit acestuia, citat de Dolce Sport, talentul brazilianului poate decide faze chiar și la această vârstă.
Mandorlini insistă că fostul campion mondial intră în planurile sportive ale echipei. „Nu e doar marketing, va juca. Talentul lui nu depinde de vârstă”, a declarat antrenorul. Acesta a adăugat că momentul debutului va fi decis împreună cu stafful și cu jucătorul, subliniind că Ronaldinho vrea să intre în istoria clubului.
De-a lungul carierei sale, Ronaldinho a jucat pentru cluburi uriașe, printre care PSG, Barcelona și AC Milan. Pentru echipa națională a Braziliei a strâns 97 de selecții și a câștigat Cupa Mondială în 2002.








