Naționala de handbal masculin a României a ratat calificarea pentru barajul cu Norvegia, care ducea la Campionatul Mondial din 2027. Tricolorii au pierdut meciul retur cu Turcia, scor 31-37, la Buzău, și au fost eliminați cu un scor general de 68-69, deși câștigaseră în deplasare cu 37-32. Partida a marcat și finalul mandatului pentru selecționerul George Buricea.
O echipă decimată de accidentări și refuzuri
Explicația eșecului stă, în primul rând, în numeroasele absențe din lot. Față de meciul tur, România nu a putut conta pe portarul Dan Vasile, care a suferit o ruptură musculară, și pe pivotul Andras Szasz, cu o întindere la ligamente. Mai mult, Daniel Stanciuc a jucat cu o entorsă suferită la ultimul antrenament, intrând pe teren doar la insistențele sale de a ajuta echipa.
Lista indisponibililor a fost însă mult mai lungă. Selecționerul George Buricea nu i-a putut folosi nici pe Ionuț Iancu, Demis Grigoraș, Călin Dedu și Robert Nagy, toți accidentați. În total, față de ultimul meci de la EURO 2026, au lipsit opt jucători. Astfel, pe postul de pivot au fost folosite variantele a patra și a cincea, Bogdan Oancea și Bogdan Rață, în timp ce poarta a fost apărată de soluțiile a treia și a cincea, Vlăduț Rusu și Denis Ștefan.
Situația a fost complicată și de refuzul a trei jucători importanți de a veni la lot. Robert Militaru, Daniel Racoțea și Dragoș Hanțaru nu au răspuns convocării. Primii doi nu au uitat condițiile slabe oferite de Federația Română de Handbal înaintea plecării la EURO 2026, precum cazare și masă de calitate proastă sau antrenamente într-o sală cu instalația de căldură defectă. Interul vasluian Dragoș Hanțaru a fost nemulțumit de minutele puține jucate la echipa națională.
Gafa selecționerului și ultimul meci pe bancă
Dincolo de absențe, selecționerul George Buricea este considerat responsabil pentru eșec. I se reproșează că nu a reușit să mențină concentrarea jucătorilor în meciul tur, când echipa a avut un avans de 8-9 goluri, și că nu a putut gestiona relaxarea mentală a echipei înaintea returului de la Buzău. Momentul critic a avut loc la ultimul time-out din meciul retur.
Atunci, Buricea le-a transmis jucătorilor că la o diferență de minus cinci goluri echipa se califică datorită golurilor mai multe marcate în deplasare. Informația era greșită, regulamentul prevăzând executarea aruncărilor de la 7 metri în acea situație. Ulterior, selecționerul a oferit clarificări.
„Exprimarea mea a fost greșită. Antrenorul federal, Răzvan Udriștoiu, ne-a spus și la pauză, că dacă se termină partida la minus 5 goluri, vor fi aruncări de la 7 metri. Eu am vrut să le spun să nu pierdem mingea, să nu le mai dăm șansa unui atac și să aruncăm în ultimele secunde. Jucătorii știau, poate și din acest motiv nici nu m-au corectat, tensiunea fiind foarte mare. Problemele handbalului românesc sunt mult, mult mai mari”, a declarat George Buricea.
După meci, la vestiare, antrenorul al cărui contract expiră pe 28 aprilie și-a luat adio de la jucători: „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, am avut doi ani buni împreună și nu este corect ce s-a întâmplat în final”.
Salarii de mii de euro, performanță zero
Eșecul cu Turcia scoate la iveală o problemă profundă a handbalului masculin românesc. Deși unii jucători au părut obosiți, precum Gabriel Ilie și Liviu Caba care au cerut schimbare după doar 10 minute pe motiv că nu au ritm de joc de aproape trei luni, cifrele din contractele lor sunt în contradicție totală cu rezultatele.
Subperformanța este plătită regește în handbalul românesc. Salariile ajung la 6.000, 8.000 sau chiar 10.000 de euro pe lună, majoritatea banilor provenind din fonduri publice. Această situație este descrisă drept o „crimă sistemică”, deoarece la fel de bine sunt plătiți și antrenorii sau conducătorii de cluburi, fără ca cineva să le evalueze performanța.
Un sistem învechit care refuză schimbarea
Înfrângerea în fața Turciei ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreg handbalul românesc, care face parte dintr-un sistem greșit și învechit. Vina nu aparține exclusiv selecționerului, ci este una colectivă, de la jucători la conducători. Stilul de joc practicat este greu de privit și foarte departe de standardele turneelor finale, în special în ceea ce privește viteza de execuție și numărul mare de greșeli neforțate.
Este nevoie de un plan național pentru redresare, de răbdare și de investiții masive la nivel de copii și juniori. O întrebare rămâne valabilă: câte cluburi respectă regula care le obligă să aloce 30% din buget pentru sectorul juvenil? Țări precum Ungaria, Polonia și Slovenia au urmat această cale, iar rezultatele lor sunt vizibile.
Pe 24 aprilie vor avea loc alegeri la federație. Mulți dintre cei responsabili de starea actuală vor clama din nou „Vrem schimbare!”. Schimbarea ar trebui să înceapă însă chiar cu ei. Deși toți susțin că vor binele handbalului, se pare că niciunul nu și-a depășit mai întâi propriul interes.
