(P) De neprețuit: noua melodie semnată de Smiley și HaHaHa Production, inspirată din viziunea de brand a Mastercard

0

Colaborarea dintre Mastercard și HaHaHa Family integrează două elemente de bază din viziunea Mastercard: obiectivul de a construi un viitor mai bun prin toate produsele, serviciile și parteneriatele sale, și noua identitate audio, o arhitectură sonoră complexă la care au contribuit artiști internaționali de renume și care se extinde în direcția mai multor elemente, de la logo-uri audio și tonuri de acceptare la punctele de vânzare la partituri într-o diversitate de genuri muzicale.

În primăvară, anunțam o nouă viziune de companie, aceea de a construi un viitor mai bun în Romania, viziune pe care am clădit toate activitățile noastre. Ideea s-a materializat prin parteneriatul pe termen lung cu Asociația Dăruiește Viață și susținerea cauzei #NoiFacemUnSpital, către care Mastercard a donat peste 1 milion de euro în 2019, precum și prin lucrurile de zi cu zi pe care le facem ca echipă, în România. Am pornit la drum cu dorința de a face, dar și de a inspira oamenii să facă, printr-un gest mai mic sau mai mare, lucruri bune și să înceapă, astfel, ceva de neprețuit. Așa s-a și născut povestea pe care o spunem astăzi împreună cu familia HaHaHa„, a spus Diana Tănase, Marketing Manager Mastercard România.

Uneori, un simplu gest sau moment pune în mișcare întâmplări și idei speciale. Așa s-a întâmplat când Mastercard ne-a provocat să creăm o piesă inspirată din brandul lor: De neprețuit este despre visuri devenite realitate, prin pasiune, curaj și optimism și alături de cei apropiați, prieteni sau familie. Chiar nu există nu se poate pentru visuri adevărate. Mai mult, momentul a inspirat un început de neprețuit și pentru noi: este pentru prima dată…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.