„Nu mă deranjează să vorbesc despre alcoolism şi să fiu alcoolic“
Actorul în vârstă de 46 de ani are probleme cu alcoolul de mulți ani, iar în 2001 s-a internat pentru prima oară la o clinică de dezalcoolizare, unde a mai revenit de două ori, în decembrie 2017 și în vara anului trecut.
„Lupta împotriva oricărei dependenţe este pe tot parcursul vieţii şi dificilă. Nu poţi să nu urmezi tratamentul. Este un angajament continuu“, spunea Affleck la ieșirea din clinică.
Invitat recent la emisiunea „Today“ de la NBC, pentru a prezenta viitorul său film, „Triple Frontier“, actorul a vorbit deschis despre alcoolism și modul în care l-au afectat experiențele legate de această dependență: „Nu mă deranjează să vorbesc despre alcoolism şi să fiu alcoolic. Face parte din viaţa mea. E ceva cu care m-am confruntat. Nu trebuie să-mi acapareze întreaga identitate şi să însemne totul, dar este ceva la care ştii că trebuie să lucrezi” a explicat actorul, conform Adevărul.ro.
„Simt că am o problemă şi că vreau să vorbesc despre ea şi sunt mândru de asta… Este despre tine însuţi, despre viaţa ta, familia ta. Întâlnim astfel de obstacole şi trebuie să ne confruntăm cu ele“ a mai adăugat acesta.
Ben Affleck a vorbit și despre familie
Cea care i-a fost alături mereu alături în lupta cu alcoolismul a fost Jennifer Garner. Deși cei doi au divorțat…
Citeste continuarea AICI