No shave, no shame! Despre părul corporal, fără rușine și fără rezerve

0

Una dintre primele mele amintiri din copilărie e undeva în jurul vârstei de trei ani, când nu reușeam să adorm nicicum până nu simțeam mâna mamei aproape de mine și nu o mângâiam. Îmi aduc aminte că avea pielea catifelată și o dezmierdam ore în șir până când, în sfârșit, mă fura somnul. Cu cât creșteam, pielea mamei era neschimbată, rămânea la fel de catifelată, în comparație cu a tatălui meu, pe care refuzam să îl pup fiindcă barba lui mă înțepa îngrozitor. Eram convinsă că așa-i natura corpului nostru, toți bărbații din familia mea aveau fie barbă, fie mustață, păr pe mâini și pe picioare, pe când femeile erau lipsite de toată pilozitatea asta. Dar nu peste mulți ani natura mi-a demontat teoria și m-a transformat într-un băiețel în toată regula, cu mult păr pe picioare și cu un soi de monosprânceană. Atunci mama mi-a explicat că și ea are păr și că toate femeile au, însă că e de datoria noastră, a femeilor, să îl îndepărtăm, că nu mai pot să port o rochie scurtă dacă nu am picioarele epilate, fiindcă de acum sunt o domnișoară și pur și simplu nu se cade să apar așa.

Reflectând acum, 15 ani mai târziu, îmi dau seama că, de fapt, problema epilării nu mi-a fost niciodată prezentată ca o alegere. Nu m-a întrebat nimeni dacă îmi doresc sau nu îmi doresc asta, era un lucru care pur și simplu trebuia făcut, cum mi-au spus că trebuie să mă spăl pe dinți și să fac din asta un obicei, același lucru a fost și în cazul epilării, un dat pe care noi, fetele, trebuia să-l îmbrățișăm. Și nu am fost nici pe departe singura care a trebuit să aplice străvechiul principiu beauty hurts. În 2013, 95% din femei își epilau părul din zona axilei, iar 92% părul de pe picioare. Asta fiindcă societatea modernă a fost extrem de strictă cu canoanele de…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.