Monica Bârlădeanu sau curajul de a spune #nicieunutac

0

Am invitat-o pe Monica Bârlădeanu la emisiunea #ELLEnutace după ce a vorbit public despre violența la care a fost martoră în copilărie, atunci când s-a lansat campania Voci netăcute a Asociației Anais, a cărei ambasadoare este (de altfel, Anais este organizația din România care a fondat primul centru de urgență pentru susținerea victimelor violenței domestice, casa Invicta, acum în pericol să fie închis după ce Primăria capitalei i-a retras finanțarea). La finalul emisiunii, Monica a lansat un hashtag și un îndemn pentru persoanele publice, dar nu numai, care au trecut prin situații de violență. #nicieunutac este o invitație la curaj – printre puținele lansate vreodată de vreo vedetă din România. Iată despre ce este vorba.

#Nicieunutac

Când lansam emisiunea live online #ELLEnutace cu mai bine de un an în urmă, mă gândeam fix la genul de îndemn lansat de Monica Bârlădeanu în ultima noastră ediție. Îmi doream să vorbim, mai ales între femei, dar nu numai, despre subiecte care ne privesc, despre lucruri importante pentru întreaga societate, să dezbatem teme sociale altfel decât pe tonul alarmist cu care le vedem discutate la televizor. Am încercat să facem din emisiune un spațiu al deschiderii către cei care au ce să spună și care vor să vorbească altfel despre teme sociale de mare interes.

Ultima noastră ediție a fost dedicată violenței domestice, un subiect pe care, de altfel, l-am discutat în mai multe rânduri cu specialiști sau persoane din organizații nonguvernamentale care se ocupă de victimele violenței, care încearcă să ofere șanse supraviețuitoarelor sau care se străduiesc să schimbe legi croite prost. Numai că, încă de la bun început, ne-am propus să ca în cea mai recentă…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.