Incursiune în America de Sud
Acum ceva vreme am reținut o replică din filmul După dealuri, al lui Cristian Mungiu, care m-a neliniștit puțin, și anume: „Omul care pleacă nu este același cu cel care se întoarce.” Și pot spune că am înțeles acea frază pe deplin abia în momentul în care am ajuns înapoi la Otopeni, după ce am făcut o incursiune în America de Sud care a cuprins best of Peru, Argentina și Brazilia.
PERU
Am cunoscut Lima după-amiaza, într-o forfotă specifică oricărei capitale, și mi-au furat ochii clădirile coloniale cu detalii sofisticate (precum balcoane întregi din lemn sculptat), intimidanta Catedrală Centrală din Plaza des Armas, piațeta tivită de palmieri, dar și femeile peruviene îmbrăcate în viul lor port, ce vindeau suveniruri și frunze de coca. De menționat e Mănăstirea Sfântul Francisc, unde am vizitat catacombele (cu rămășițe umane dispuse geometric, după moda gotică a Pragăi) și cea mai veche bibliotecă pe care am avut onoarea să o văd vreodată, cu o arhitectură superbă și cărți buchisite de multe generații, pe care se putea vedea de la distanță amprenta secolelor.
Apoi am ajuns în Miraflores, unul dintre cartierele selecte ale metropolei, ce oferă acces la faleza înaltă a Limei. O promenadă de circa 100 de metri deasupra nivelului Oceanului Pacific, populată de terase cochete, unde poți savura un pisco sour alături de un ceviche din biban de mare capturat în aceeași zi, admirând un apus cinematic. Faleza din Miraflores e și un loc de întâlnire pentru skateri și mulți adolescenți care vin cu casetofoanele de acasă și dansează. Și nu pe muzică latino, cum mi-am imaginat, ci electronică, ca la…
Citeste continuarea AICI