Greu, dar obligatoriu de privit: documentarul Colectiv a avut premiera la Veneția

Cu două zile în urmă, documentarul Colectiv al regizorului Alexander Nanau a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția, cel mai vechi festival de acest tip din lume și unul care rareori prezintă documentare. A fost un moment emoționant, chiar în contextul acesta de povești și emoții care este festivalul. Jurnaliștii și publicul prezenți la premieră au aplaudat minute în șir, unii în lacrimi, evident mișcați. Protagoniștii și echipa, în conferința de presă, s-au arătat la fel de emoționați.

E greu de imaginat cum trebuie să fie să reiei de la capăt o poveste atât de dureroasă precum cea care s-a desfășurat în timpul incendiului de la Colectiv din toamna lui 2015. La fel de dificilă trebuie că este și reluarea și adâncirea tuturor lucrurilor pe care le-am aflat despre cum funcționează în România în zilele și lunile care au urmat incendiului. Pentru unii dintre noi, poveștile acestea sunt de-a dreptul personale. Pentru ceilalți, nu. Doar mai puțin sfâșietoare. Numai simplul fapt de a auzi numele Colectiv, pronunțat în contextul documentarului, redeschide amintiri prost închise.

Șocul primelor știri. Sentimentul suprarealist al orelor în care numărul victimelor creștea. Grija ca nu cumva cineva cunoscut să fi fost acolo. Căutarea oamenilor. Telefoanele disperate ale celor care nu își găseau copiii sau prietenii. Fotografiile victimelor. Numele lor, care au rămas întipărite în colțuri de memorie. Declarațiile politice. “Avem de toate”. “Totul este sub control”. Apoi listele Excel pe care le-au întocmit cunoscuți sau străini, oameni de pe Facebook, cu toate felurile în care se gândiseră că pot să ofere ajutor. Lăzile de sandvișuri și…