Feminină sau feministă? – Elle.ro

Într-o seară, la o cină relaxată între prieteni, cuiva îi iese porumbelul feminismului. La una ca asta, iubita unui prieten spune, cu dezgust în glas și cu ton combativ: „Eu, una, prefer să fiu feminină, nu feministă”. Atunci mi-am dat seama că, pentru mai toată lumea, feminismul e considerat în antiteză cu feminitatea, așa, ca sarea și zahărul, Yin și Yang, ca dragostea și ura, ca soarele și luna. Dar nu mi-a venit să-mi cred urechilor că am în cercul apropiat persoane care pot vocaliza unul dintre cele mai mari clișee, mituri, erori legate de feminism.

Am auzit această frază rostită și de celebrități sau scrisă de influencers și am remarcat-o cam pe la toate colțurile în care pronunță cineva cuvântul feminism. Cel mai notoriu exemplu a fost dat acum ceva vreme de o crainică TV care a scris un mic eseu pe Facebook în care explica cum „așa-zisa emancipare a femeii” a distrus femeia: „Bunicile, străbunicile noastre trăiau până la 80-90 de ani, erau casnice, creșteau copii, schimbau rețete, mergeau la teatru, la operă, pictau, găteau pentru mese memorabile cu prietenii, planificau vacanțe, se coafau constant, purtau ciorapi de mătase cu dungă, portjartier și pantofi cu toc. Aveau timp să culeagă levănțică și să o pună în șifonier printre rufe, la fel cum aveau timp să întindă la uscat flori de tei”. De parcă o feministă se trezește de dimineață, face culturism, își arde un sutien, emasculează repede doi-trei bărbați, apoi își continuă ziua. Dar dacă ți-aș spune că o feministă poate să picteze, să usuce levănțică, să poarte chiar corsete (dacă ăsta e fetișul ei), să se machieze și să fie chiar și casnică? Dacă ți-aș…