Dorina Chihaia va reprezenta România la Miss Universe 2019

0

 Dorina Chihaia, în vârstă de 26 de ani, a fost desemnată oficial să reprezinte România la cea de-a 68-a ediție a competiției Miss Universe, a cărei mare finală va avea loc pe 8 decembrie, în Atlanta, SUA, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Dorina Chihaia, care a mai reprezentat România la concursul Miss Imperial 2018 din Shanghai, China, are o înălțime de 1,75 metri, iar dimensiunile sale sunt 89-61-90 centimetri. Dorina s-a născut în București, a trăit în Iași până în anul 2015, iar de patru ani locuiește în Shanghai. Absolventă a Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Dorina Chihaia a făcut studii de masterat la Koguan Law School a Universității Shanghai Jiao Tong, China, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din lume. În 2017, Dorina a fost premiată în Parlamentul Romaniei ca finalistă la categoria „Alte Continente”, la Gala Ligii Studenților Români din Străinătate.

Tânăra a început să lucreze ca avocat în 2014, la Florența, în Italia, iar, în 2015, după ce s-a mutat în China, a fost consultant într-o companie specializată în comerț internațional, în Shanghai. În 2017 a lucrat ca asistent al Consulului României din Shanghai, iar, în 2018, a fost membru al Comisiei Economice și Sociale a Organizației Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific în Bangkok, Thailanda. Din 2019, Dorina Chihaia este antreprenor, înființând în Shanghai o companie specializată în promovarea turismului și tradițiilor românești în China, având ca obiectiv atragerea turiștilor și investitorilor chinezi în România. Dorina este pasionată de lectură, vioara, dans și călătorii și vorbește fluent patru limbi străine, engleza, chineza, italiana și spaniola.

„Mă voi folosi de acest eveniment mondial și de experiența mea ca reprezentant al României în alte numeroase evenimente și organizații internaționale pentru a promova turismul,…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.